De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:23 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Miniștrii propuși de Cioloș urmează să fie audiați și să primească votul de învestitură

ro

16 Nov, 2015 08:51 466 Marime text
 
Miniștrii propuși de premierul desemnat Dacian Cioloș urmează să fie audiați în comisiile de specialitate din Parlament, iar ulterior să primească votul de învestitură în plenul reunit.
 
Astfel, birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului vor stabili astăzi calendarul desfășurării audierilor.
 
Cioloș se va prezenta în Parlament cu lista de propuneri pentru portofolii.
 
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că CExN al partidului recomandă parlamentarilor social-democrați să voteze în favoarea învestirii Guvernului Cioloș dacă miniștrii desemnați vor avea o prestație bună în timpul audierilor din comisiile de specialitate ale Parlamentului.
 
De asemenea, PNL nu are rețineri în a susține Guvernul Cioloș.
Ieri copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au anunțat că echipa anunțată de Cioloș este una care promite, iar programul de guvernare se suprapune pe cel al liberalilor.
 
În același timp, UNPR și-a exprimat și el susținerea față de noul Guvern.
 
În cee ace îl privește pe președintele UDMR, Kelemen Hunor, acetsa crede că premierul desemnat nu va avea probleme la învestirea Cabinetului său, întrucât și-a asigurat susținerea PSD prin nominalizarea lui Vasile Dâncu, iar pentru următorul an va exista stabilitate politică.

Și Partidul Social Românesc va vota pentru învestirea Cabinetului condus de Cioloș, însă o viitoare susținere în Parlament va depinde de modul în care noul Guvern va răspunde așteptărilor populației, a anunțat ieri președintele PSRO, Mircea Geoană.



Sursa foto: stirisigure.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii