Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Turismului despre controalele efectuate pe litoral. Mai multe hoteluri, închise

ro

11 Jul, 2017 09:16 2873 Marime text
În perioada 05 - 10.07.2017, reprezentanții Direcției Control din cadrul Ministerului Turismului au efectuat o serie de controale la mai multe unități de cazare. În urma verificărilor au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 50.000 lei și cu retragerea certificatului de clasificare următoarele unități de cazare:

-în județul Constanța
 
Hotel NAȚIONAL, MAMAIA
Hotel UNIREA, MAMAIA
Hotel BANAT, OLIMP
Hotel CLĂBUCET, NEPTUN
Hotel ROMANȚA, NEPTUN
Hotel BĂLEA, NEPTUN
Hotel TERRA, NEPTUN
Hotel CARAIMAN, NEPTUN
Hotel CRAIOVA, NEPTUN
Hotel SLATINA, NEPTUN 

La controalele efectuate s-au constatat numeroase deficiențe printre care: fațadă deteriorată, mobilier uzat fizic și moral, instalații și obiecte sanitare din băile aferente spațiilor de cazare uzate și pătate, mocheta holurilor de acces către spațiile de cazare și cea din spațiile de cazare uzată și deteriorată, saltele uzate, deteriorate și pătate, tâmplăria, feroneria ferestrelor și ușile spațiilor de cazare, uzate.

Deficiențele menționate au fost consemnate și în procesele verbale întocmite în anii anteriori, măsurile dispuse inițial în acestea nefiind respectate.
 
Conform O.G. nr. 2/ 2001, cap. IV, art. 31 privind căile de atac, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, reprezentanții unităților de cazare pot întocmi plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal.

Sursa foto: https://www.booking.com
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii