Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educatiei anunta maine ce se va intampla cu scoala in zilele de greva

ro

26 May, 2010 13:01 1141 Marime text

Ministerul Educaţiei va anunţa mâine măsurile pe care le va aplica pentru desfăşurarea examenului de bacalaureat, programat începând din 31 mai, prima zi de grevă a profesorilor, potrivit reprezentanţilor ministerului.

Daniel Funeriu mulţumeşte, într-un comunicat de presă, liderilor sindicali care au participat, ieri, la negocierile de la Ministerul Educaţiei. "În primul rând mă bucur că liderii sindicali au răspuns invitaţiilor noastre succesive la dialog şi că am reuşit să dialogăm pe un ton şi pe substanţă în ceea ce priveşte finalizarea acestui an şcolar. Apreciez modul în care au decurs discuţiile şi deschiderea pentru dialog care va continua în următoarea perioadă. Prioritatea ministerului în acest moment este organizarea examenului de bacalaureat", spune Funeriu.

Ministrul Educaţiei adaugă că ministerul va lua toate măsurile care se impun pentru ca elevii să finalizeze bacalaueatul şi pentru încheierea situaţiei şcolare.

Sursa: newsin.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii