Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:09 25 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihail Gabriel Misir, cunoscut drept unul dintre cei mai mari afaceriști din România, a murit în pușcărie

ro

13 Jul, 2016 09:45 2174 Marime text
Mihail Gabriel Misir, cunoscut drept unul dintre cei mai mari afaceriști din România, a murit în pușcărie, arată stiripesurse.ro.

Decesul fostului director al Direcției Comerciale a CFR a fost consemnat la Spitalul Floreasca, unde a ajuns după un consult făcut la Penitenciarul Jilava, potrivit sursei mai sus citate.

În 8 iulie a.c., la ora 12.00, deținutul Misir Mihail Gabriel nu a mai apucat să se întâlnească cu familia, care venise în vizita la el. La ieșirea din filtru, fiind suferind de inimă și de plămâni, după cum spun unii apropiați, deținutului Misir Mihail Gabriel i s-a făcut rău, și în loc să fie dus de urgență la spital, acesta a fost întors la cabinetul medical al Penitenciarului Jilava, ”cabinet care este dotat doar cu un stetoscop. SMURD-ul a fost chemat după două ore, când probabil nu se mai putea face nimic pentru Misir”, spun sursele noastre.

Potrivit surselor citate, când medicii de la salvare au ajuns la Penitenciarul Jilava, deținutul Misir ar fi fost deja mort. Purtătorul de cuvânt de la Penitenciarul Jilava, comisar de penitenciare Cristian Micu, spune că deținutul avea 69 de ani și era cunoscut ca având o serie de probleme medicale. Cât despre intervenția celor de la ambulanță la două ore după criza deținutului... liniște totală. 

Reprezentanții Penitenciarului susțin că bărbatul a beneficiat de tratament și consult de specialitate în ultima perioadă și a fost evaluat ultima dată într-un spital din rețeaua de sănătate publică în 1 iulie.
 
În acest caz, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Misir executa opt ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave. Prejudiciul în acest dosar fiind de 70 milioane de euro.

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie dispuseseră trimiterea în judecată a inculpaţilor din acest dosar pentru infracțiuni serioase:
- NECOLAICIUC MIHAI, fost director general al Companiei Naţionale a Căilor Ferate Române (CN CFR), în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;
- MISIR MIHAIL GABRIEL, fost director comercial al CN CFR, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;
- OLĂERU VIORICA, fost director al Direcţiei Economice din cadrul CN CFR , în sarcina căreia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;
- VLĂDUŢ DRAGOŞ VASILE, fost şef al Serviciului Aprovizionare din CN CFR, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;
- VLĂDUŢ ILIE, fost funcţionar în cadrul Serviciului Aprovizionare din CN CFR, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată;
- NICOLAE ALEXANDRU, fost director al Bazei de Aprovizionare Basarab şi director al Bazei de Aprovizionare Basarab şi coordonator achiziţii al Serviciului Aprovizionare, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
 
În perioada 2002 - 2003, inculpatul Necolaiciuc Mihai, în calitate de director general al CN CFR, a semnat un număr de 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare către SC GENERAL COM ELECTRICA SA Bucureşti. Aceste comenzi au fost semnate cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, furnizorul nefiind neautorizat de către Autoritatea Feroviară Română (AFER - organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor desemnat să asigure autorizarea şi supravegherea tehnică a furnizorilor interni de produse şi servicii în domeniul feroviar). Comenzile au fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege.
Ulterior, inculpatul Necolaiciuc Mihai a semnat personal, în mod nelegal, instrumente de plată în valoare totală de 55.676.765.698 ROL, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ şi a acceptat semnarea nelegală de către alte persoane a unor instrumente de plată.
În demersul său, inculpatul Necolaiciuc Mihai a fost ajutat de subordonaţii săi, inculpaţii Misir Mihail Gabriel, Olăeru Viorica, Vlăduţ Dragoş Vasile şi Nicolae Alexandru, prin diverse activităţi nelegale.
În această modalitate, CN CFR a fost prejudiciată cu suma de 71.628.080.358 ROL, sumă cu care CN CFR s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, în perioada 2002 - 2003, inculpatul Necolaiciuc Mihai, în calitate de director general al CN CFR, a semnat un număr de 4 comenzi către SC NURELO PREST COM SRL Târgu Jiu (furnizor neautorizat AFER), cu încălcarea prevederilor legale şi în lipsa oricăror documente care să ateste necesitatea şi oportunitatea achiziţiei. Comenzile au fost semnate fără derularea unor proceduri de achiziţii publice şi fără încheierea unor contracte prevăzute în mod obligatoriu de lege.
Ulterior, în mod nelegal, inculpatul Necolaiciuc Mihai a semnat instrumente de plată în valoare totală de 25.230.049.630 ROL, acceptând plăţi pentru întreaga cantitate de marfă furnizată, reprezentând contravaloarea unor mărfuri inutile şi cumpărate la suprapreţ. Pentru unele cantităţi de mărfuri nu au existat comenzi scrise, însă CN CFR le-a recepţionat şi plătit.
În acest context, inculpatul Necolaiciuc Mihai a fost ajutat de subordonaţii săi, inculpaţii Misir Mihail Gabriel, Vlăduţ Dragoş Vasile, Vlăduţ Ilie şi Nicolae Alexandru, care au acţionat în diferite modalităţi.
În această modalitate, CN CFR a fost prejudiciată cu suma de 61.909.121.680 ROL.
În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus măsura aplicării sechestrului asigurător asupra a două imobile (teren şi clădire, pensiune agroturistică situată în localitate Buşteni, Judeţul Prahova) aparţinând inculpatului Vlăduţ Ilie. Celelalte bunuri imobile, precum şi sume de bani din conturile bancare ale inculpaţilor au fost indisponibilizate în alte două dosare penale aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Deoarece inculpatul Necolaiciuc Mihai s-a sustras de la urmărirea penală pe tot parcursul acesteia, cu ocazia anchetelor anterioare desfăşurate în alte două dosare penale, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis mandat de arestare naţională, europeană şi de urmărire internaţională.
Inculpatul Necolaiciuc Mihai a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte două dosare penale, mediatizate prin comunicatele nr. 21/VIII/3 din 1 februarie 2008 şi 165/VIII/3 din 24 iunie 2008, ambele afişate pe site-ul www.pna.ro.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii