Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:39 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai Perifan și Damu Fudulea, menținuți în arest (referat propunere arestare)

ro

15 Apr, 2015 17:44 2059 Marime text
Mihai Perifan, fost șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, și Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, nu ies din arest. Decizia a fost luată, azi, potrivit surselor noastre, de judecătoarea Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța. Perifan a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru dare de mită. Damu Fudulea este acuzat de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Ruda pentru care ar fi intervenit şeful OJPC Constanţa ar fi fratele său, Daniel Perifan, ginerele afaceristului Costică Zelcă, apropiat atât al lui Radu Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa, cât şi al lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

„La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro. La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante“, conform DNA.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, în vederea garantării confiscării speciale de la inculpatul Perifan Mihai a sumei de 15.000 euro, dată de acesta cu titlu de mită ofițerului de poliție. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.  

REFERATUL DNA PRIVIND ARESTAREA LUI MIHAI PERIFAN ŞI A LUI DAMU FUDULEA (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii