De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:57 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE 3. EXCLUSIV. Cine ar fi ruda pentru care a dat mită Mihai Perifan Șeful OPC Constanța, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile

ro

21 Mar, 2015 10:36 4269 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.03.2015, a inculpaților:
 
PERIFAN MIHAI, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
 
FUDULEA DAMU, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
 
În ordonanțele de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro.
La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
 
Inculpaților Fudulea Damu și Perifan Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 21 martie 2015, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

UPDATE 3, ora 19.15

Surse apropiate anchetei au declarat că cei doi bărbaţi, Mihai Perifan, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța şi Damu Fudulea, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Decizia aparţine magistraţilor TribunaluluI Constanţa.

UPDATE2 ora 14.02

Sub protecția anonimatului, surse au dezvăluit pentru cotidianul ZIUA de Constanța că ruda pentru care ar fi intervenit șeful OJPC Constanța, Mihai Perifan este fratele său, Daniel Perifan.
 
După cum informa cotidianul ZIUA de Constanța în august 2014, Daniel Perifan este cel care a pus la bătaie spațiul din bulevardul Tomis nr. 476, noul sediu al Oficiului pentru Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, care are o suprafață de 1.413 mp.
 
Daniel Perifan este ginerele lui Costică Zelcă, acesta din urmă recunoscut ca un apropiat al echipei Mazăre – Constantinescu, proprietar al unor hoteluri din Mamaia, dar și al mai multor imobile din Constanța.
 
Proprietarul noului sediul al ONRC, Daniel Perifan, figura anul trecut ca asociat într-o singură firmă, respectiv SC Romfish Marina SRL, înființată în 2011, cu o cifră de afaceri raportată la finalul anului 2013 de 347.964 lei, un profit net zero și 5 salariați. Numele lui Perifan mai este legat și de alte două firme, după cum arată datele de la Registrul Comerțului, respectiv SC GMD Automobile SRL și SC Sale & Lease SRL, acesta două fiind însă radiate.
 
“Cât priveşte asocierea cu apropiaţii socrului său, Daniel Perifan nu pare să fie prea încântat de acest aspect. Într-o discuţie pe care a avut-o ieri, cu fotoreporterul nostru, la noul sediu al Registrului Comerţului, Perifan a afirmat că citeşte cotidianul ZIUA de Constanţa, lăsând totodată să se înţeleagă faptul că el se dezice de echipa Mazăre, nefăcându-i plăcere să fie asociat cu acesta”, relata anul trecut cotidianul ZIUA de Constanța.
 
Cât depsre Costică Zelcă și SC Stop SRL, aceștia figurează pe lista celor 19 inclupați, persoane fizice și juridice, trimiși în judecată de procurorii DNA în noiembrie 2014.
 
Potrivit DNA, în sarcina SC Stop SRL s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, în timp ce în cazul lui Costică Zelcă, administrator al societății amintite, s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. 
 
Facem precizarea că am încercat să îl contactăm pe Daniel Perifan, însă acest lucru a fost imposibil. Pe siteul GMD Business Center figurează un număr de telefon mobil la care a răspuns o persoană care spune că nu are nicio legătură și nu știe cine este Daniel Perifan, iar pe numărul de telefon fix a răspuns un bărbat care, politicos, ne-a spus că domnul Daniel Perifan ne va contacta dacă are ceva de declarat.
 
Citește și MOTIVUL PENTRU CARE A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ COSTICĂ ZELCĂ ALĂTURI DE ŞEFUL CJC

UPDATE 1, ora 11.00

Cicerone Lupu, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galați, Regiunea 2 Sud-Est, care are arondate județele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul ZIUA de Constanța, că Mihai Perifan va fi suspendat din funcția de șef al CJPC Constanța prin dispoziție a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • leana 22 Mar, 2015 13:56 Buna treaba DNA