Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:12 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Eminescu nu este uitat la Constanţa! Spectacolul „La marginea mării”, dedicat marelui poet

ro

14 Jan, 2016 21:41 1857 Marime text
Mâine, se împlinesc 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, „luceafărul poeziei româneşti”. Cu acest prilej, Asociaţia Civică „Pentru Constanţa”, în colaborare cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” (TNOB) și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, organizează, mâine, de la ora 18.30, în sala teatrului, spectacolul „La marginea mării” dedicat marelui poet. 

Evenimentul va cuprinde lieduri pe versuri de Eminescu, în interpretarea sopranei Laura Eftimie și a baritonului Marius Eftimie, acompaniați la pian de Andrada Ștefan, un moment de balet susținut de prim-solistul și coregraful Horațiu Cherecheș, urmat de „Câteva reflecții asupra gândirii poetice eminesciene" aparținând lui Angelo Mitchievici, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. 

La final, cei prezenţi se vor bucura de un recital liric al actorilor Maia Morgenstern și Marius Manole. După aceea, vor fi premiaţi liceenii constănțeni care au obținut rezultate la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română în anul 2015.
 
De asemenea, în foaierul teatrului, veți putea admira expoziția „Eminescu în grafica lui Salmen”, din colecția lui Viorel Lipovan.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
 
Sursa foto: Facebook.com  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii