Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihaela Ozun din Medgidia, face performanţă cu doar cinci degete la ambele mâini (video)

ro

25 Feb, 2016 23:15 4243 Marime text
 
Născută cu două degete la o mână şi cu trei la cealaltă, Mihaela Ozun a reuşit să practice voleiul la un nivel înalt şi să ajute la calificarea echipei CSM Bucureşti în semifinalele Challenge Cup, potrivit tvr.ro.
 
„Nu vreau ca lumea să mă privească drept o ciudata”...asta a spus mereu Mihaela Ozun când era invitată să dea câte un interviu despre situaţia ei.
 
Acum nu a mai ţinut cont de nimic pentru că era prea bucuroasă pentru o calificare istorică. După 8 ani o echipă din România a ajuns intr-o semifinală europeană, iar Mihaela, voleibalista cu numai 5 degete, a luptat din greu pentru asta.
 
Pentru a ajunge la acest moment s-a chinuit să-i convingă pe toţi că poate face volei. A început în oraşul ei, la Medgidia, a continuat la Piteşti, la Piatra Neamţ, la Tg Mureş şi la CSM Bucureşti, toate echipe de primă divizie.
 
A jucat şi în cupele europene şi acum, fata cu doar 5 degete va juca într-o semifinală de cupă europeană, doar pentru că a crezut atât de mult in ea, incât a reuşit să-i convingă şi pe alţii că imposibilul nu există.
 
 
Sursa text: tvr.ro
 
Sursa foto: Facebook - Mihaela Ozun
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii