Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MFP, Anca Dragu Este nevoie de accelerarea schimbului de informații atât la nivelul UE, cât și intern

ro

12 Sep, 2016 09:51 1943 Marime text
Miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană au discutat la Bratislava, în cadrul ECOFIN, despre instrumente suplimentare pentru a reduce incertitudinea fiscală, astfel încât investițiile interne și cele străine directe să nu fie afectate.

„Consider că, pentru a avea o abordare eficientă pentru combaterea evaziunii fiscale, este nevoie de accelerarea schimbului de informații atât la nivelul UE, cât și intern, între instituțiile implicate. De asemenea, predictibilitatea fiscală este esențială în stimularea investițiilor și, implicit, a economiei", a declarat Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Deja, la nivelul României, există un prim contract în valoare de 15 milioane de euro încheiat între BEI și Agricover IFN pentru sprijinirea IMM-urilor din sectorul agricol. În plus, România este inclusă în două operațiuni regionale FEI cu instituții financiar-bancare.
 
În marja ECOFIN, Ministrul Anca Dragu s-a întâlnit cu Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schauble la Bratislava.
 
Pe masa discuției s-au aflat teme legate de creșterea economică impresionantă înregistrată de România în al doilea trimestru, de avansul exporturilor către Germania (creștere cu peste 10% în primele cinci luni ale anului față de aceeași perioadă din 2015), dar și despre noi oportunități de investiții ale investitorilor germani în țara noastră. Ministrul Anca Dragu a apreciat numărul important al investiţiilor germane în România, dar și colaborarea cu Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW.
 
De asemenea, Anca Dragu s-a întalnit cu Ministrul finlandez din Finanțe, Petteri Orpo pentru a stabili prime contacte vizând președinția Consiliului UE pe care România o va deține în 2019. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii