Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mergeţi la plajă? Iată unde vor fi salvamari voluntari în staţiuni

ro

01 May, 2013 04:13 1609 Marime text
Câteva zeci de salvamari vor ieşi pe plajele de pe litoral din proprie iniţiativă pentru a supraveghea turiştii care vor veni să îşi petreacă minivacanţa de 1 Mai la mare.
Coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, a declarat că se anunţă vreme frumoasă pentru perioada care urmează, iar apa mării a început să se încălzească, având deja 15 grade Celsius.
"Vor fi cu siguranţă tineri care vor intra să facă o baie în mare, mai ales că este destul de cald afară şi apa a început şi ea să se încălzească. Deja sunt 15 grade în apă, astfel că vor exista persoane care să-şi dorească să facă prima baie în mare pe acest an. De asemenea, nu trebuie să-i uităm nici pe cei teribilişti, ori care vor fi sub influenţa alcoolului, şi care, ca în fiecare an, vor crea mici probleme pe care sperăm să le depăşim cu bine", a afirmat Gabriel Culea.
El a precizat că 20 - 30 de salvamari, între care vor fi şi două fete, organizaţi pe echipe, vor merge din proprie iniţiativă pe plaja Modern din Constanţa şi în zonele mai aglomerate din staţiunea Mamaia, precum şi la Năvodari, pentru a supraveghea turiştii.
Potrivit lui Culea, plaja din staţiunea Mamaia, unde s-au anunţat foarte multe evenimente şi un număr foarte mare de tineri ce vor veni la distracţie, va fi supravegheată în mod deosebit, fiind pregătite inclusiv ambarcaţiunile cu motor.
El a precizat că salvamarii se vor afla şi pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche, în zonele cu afluenţă mare de turişti.
Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşti, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia. Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunile 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile.
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii