Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE! Medic din Constanța, bănuit pentru fals intelectual, reținut de polițiști. Iată cine este!

ro

16 Mar, 2017 11:42 2006 Marime text

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de fals intelectual, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au identificat-o și reținut-o pe N.A., în vârstă de 54 de ani, din Constanța, bănuită de comiterea faptei. Astfel, în perioada 2014-2016, persoana în cauză, de profesie medic, la diferite intervale de timp, cu intenţie, a eliberat certificate medicale constatatoare ale decesului unor persoane care erau pacienţi pe lista altor medici de familie, fără a respecta termenul de 24 de ore de la deces şi fără a constata personal şi nemijlocit decesul (prin examinarea externă a cadavrului, astfel cum impun normele legale), completând certificatele de deces cu menţiuni necorespunzătoare realităţii.

În aceleaşi condiţii, persoana în cauză a atestat faptul că decesul unor persoane ar fi survenit la domiciliul acestora, deşi persoanele decedaseră în alte locaţii şi a stabilit cauze ale morţii pe care în mod vădit nu le putea cunoaşte.

Femeia a fost reținută pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore și introdusă în CRAP al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, iar la data de 16.03.2017 va fi prezentată instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de medicul Aurelia Nicolae. 

UPDATE: ora 13.50

Dr. Marius Popa, şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa a declarat că medicul suspectat că a eliberat certificate medicale constatatoare ale decesului unor persoane care erau pacienţi pe lista altor medici de familie, fără a respecta termenul de 24 de ore de la deces şi fără a constata personal şi nemijlocit decesul nu este medic legist. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii