Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:15 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Surse Mazăre i-ar fi retras dreptul de semnătură viceprimarului Făgădău

ro

16 Mar, 2015 21:52 2143 Marime text
 
Potrivit unor surse, Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, i-ar fi retras dreptul de semnătură viceprimarului Decebal Făgădău. În schimb, susţin aceleaşi surse, Mazăre i-ar fi dat dreptul de semnătură în locul său lui Gabi Stan, cel de-al doilea viceprimar.
Amintim că primarul municipiului Constanţa a fost reţinut, în această seară. "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe 24 de ore, începând cu data de 16.03.2015, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, primar al municipiului Constanța, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (trei infracțiuni),
- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- conflict de interese (două infracțiuni)", se arată într-un comunicat al DNA.
Am încercat să aflăm un punct de vedere de la viceprimarul Decebal Făgădău, dar acesta nu a putut fi contactat. În cazul în care va răspunde, declaraţia sa va fi publicată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii