Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:39 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre despre Carnavalul din Mamaia "A devenit foarte obositor, pe cuvântul meu!"

ro

29 Aug, 2014 11:41 3780 Marime text
Multiplul campion al artelor marțiale de contact, Francisco Filho și vedeta Tv, Cabral, au participat ieri seară la repetiţiile pentru spectacolul de sâmbătă seara, când primarul Radu Mazăre îl va întruchipa pe Ramses. Sâmbătă, faraonul Ramses al II-lea va fi însoțit pe carul alegoric de patru zei ai Egiptului, de șase dintre nevestele sale și de mai multe animatoare.

„Vom avea doi zei pe carul alegoric, două dansatoare, în spatele carului vor mai fi doi zei, pentru că sunt patru zei în total și mai avem și o fată care va dansa cu o flacără“, a spus primaul Radu Mazăre, transmite reporterntv.ro..

Cât priveşte carul alegoric pe care Radu Mazăre  va defila la ultima ediție a carnavalului din această vară, vehiculul ilustrează o statuie a faraonului Ramses al II-lea și are dimensiuni impresionante: peste 12 metri lungime și peste cinci metri înălțime.

„Din ce în ce creștem ștacheta și a devenit foarte obositor, pe cuvântul meu. La început am vrut să o facem în distracție și cu fete multe, am ajuns să muncim pentru carnavalul acesta mult. Începem să muncim vara și terminăm vara muncind. Acum, de exemplu, este ora 23.00 și vreau să spun că mai durează încă o oră și ceva“, a adăugat Radu Mazăre potrivit reporterntv.ro.

Armata lui Ramses va fi condusă de Francisco Filho, multiplu campion mondial K1. Egiptenii se vor lupta cu soldații hitiți, în fruntea cărora se va afla Dorel Bulearcă, un maestru al artelor kyokushin.

Cabral, cel care va juca rolul marelui preot al Egiptului, a repetat momentul în care îl va încorona pe Ramses. El va rosti o incantație în fața zeilor și a poporului egiptean.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii