Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsuri pentru fluidizarea traficului de călători în punctele de trecere a frontierei

ro

30 Nov, 2017 17:12 1076 Marime text
În această perioadă se înregistrează o creștere a valorilor de trafic pe sensul de ieșire din țară, sens în care Poliția de Frontieră Română a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ și fluent în toate punctele de trecere.
Ca urmare a faptului că, la începutul acestei minivacanțe, se înregistrează o creștere a valorilor de trafic pe sensul de ieșire din țară, in special la frontiera cu Ungaria, Poliția de Frontieră Română a luat măsuri pentru asigurarea unui control operativ și fluent în toate punctele de trecere.
În acest sens, conducerea Poliției de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-și adapteze misiunile, resursele umane și materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient și operativ.
A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii țări peste 4.100 de polițiști de frontieră desfășoară, zilnic, activități de supraveghere și control la frontiera de stat.
De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configurației acestora și în cele mai tranzitate, în funcție de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din țară, fiind folosite cele de pe sensul de intrare.
Menționăm că, împreună cu poliția rutieră, în proximitatea punctelor de trecere a frontierei, conducătorii auto sunt anunțați despre posibilitățile de utilizare a unor puncte alternative de trecere a frontierei.
Pe frontiera de vest sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei, în care sunt deschise 37 de fluxuri de ieșire din țară. Cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borș și Nădlac, fapt pentru care recomandăm utilizarea și a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internațional de la granița de vest.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliția de Frontieră Română a dezvoltat o aplicație on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicație on-line prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afișate pot suferi modificări în funcție de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de așteptare sunt actualizați în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-și reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii