Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist lovit cu maşina în Mamaia Marin Florian Vladimir a fost trimis în judecată

ro

09 Sep, 2015 10:27 1477 Marime text
Marin Florian Vladimir, de 31 de ani, din Constanţa, a fost trimis în judecată.

El este acuzat că ar fi lovit cu maşina un poliţist, totul având loc în staţiunea Mamaia.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Constanţa.

Primul termen va avea loc azi, instanţa urmând să analizeze măsura preventivă dispusă în prezenta cauză.

Bărbatul şi-ar fi parcat maşina pe plajă. La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, care a identificat lângă maşină un bărbat. El le-ar fi dat oamenilor legii date false despre identitatea sa. Ulterior, poliţistul Marius Marian Badea i-a solicitat bărbatului să scoată autoturismul de pe plajă, dar, constatând că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, agentul s-a urcat la volan, cu bărbatul respectiv în dreapta sa. După ce a scos maşina de pe plajă, poliţistul a coborât şi a rămas lângă portieră, solicitându-i bărbatului actele de identitate. Acesta a pretins că se uită în torpedou, însă, la un moment dat, a sărit pe scaunul din stânga, a pornit maşina şi s-a pus în mişcare cu viraj la stânga. Pentru a nu fi lovit, poliţistul s-a urcat pe marginea portierei din stânga-faţă şi s-a prins cu mâna dreaptă de stâlpul dintre uşi, iar cu mâna stângă a apucat portiera care era deschisă. După câţiva metri, la un viraj dreapta, poliţistul a sărit în picioare, fiind acroşat cu portiera la şold şi la mâna dreaptă, fără să fie însă rănit. Poliţistul a acuzat însă dureri la coloană, motiv pentru care a mers la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru investigaţii medicale, dar nu a rămas internat. Şoferul în cauză şi-a continuat deplasarea, iar după circa un kilometru, a lovit un stâlp, unde a fost prins şi condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. I-a fost recoltată o probă de sânge, însă a refuzat să o dea şi pe a doua. Potrivit aceloraşi surse din Poliţie, rezultatul primei probe ar fi indicat 2 la mie alcool în sânge.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii