Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maria Stavrositu „Edilul Constanţei confundă grădiniţa cu un club de striptease“

ro

06 Apr, 2012 16:52 1110 Marime text

Deputatul PDL Maria Stavrositu susţine într-un comunicat de presă că primarul Radu Mazăre „se pare că nu mai ştie pe ce lume se află". Iată textul integral al documentului: „Se pare că Mazăre nu mai ştie pe ce lume se află. Declaraţiile deplasate pe care le-a făcut la o grădiniţă arată nivelul său. Mai sus de «călărit» nu se poate ridica. Dacă până acum ieşirile sale erau catalogate drept «cool» de unii, acum a împins lucrurile mult prea departe. Mă văd nevoită ca, în numele politicienilor, să-mi cer scuze pentru derapajele primarului «cool». Campanie electorală nu se face oriunde, oricând şi cu oricine. Şi în niciun caz cu nişte copii. De această dată, primarul nu mai are nicio scuză. Am înţeles de la el că este un golan, că nu se însoară, că n-o să-şi crească nepoţii, dar asta nu înseamnă că poate abuza de copiii altora. Aţi mers prea departe, domnule primar. Dacă nu mai ştiţi să faceţi diferenţa dintre nişte copii şi animatoarele din cluburi, nu mai faceţi vizite electorale în grădiniţe. Lăsaţi-ne copiii în pace".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii