Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manechinele lui Mazăre au fost speriate de anchetatori

ro

09 Aug, 2012 21:24 1151 Marime text

Radu Mazăre spune că deocamdată nu a fost audiat în cazul plângerii PDL privind încălcarea legea referendumului, după ce în 29 iulie a dus la vot 25 de manechine.

"Eu n-am fost chemat, dar eu de şapte ani vă spun că procurorii, în calitate de slugi ale lui Băsescu, fac orice la comandă şi mă aştept să mă cheme şi pe mine. Dacă în România am ajuns să anchetezi manechinele că de ce au votat, că în esenţă întrebarea asta este « de ce aţi votat, v-a oferit ceva, v-a obligat, de ce aţi votat?». Asta le întreabă pe fete. Haideţi să ne lămurim. Ele sunt într-un contract de publicitate cu Fashion TV, sunt două luni cazate la Mamaia, numai festivalul Fashion durează trei săptămâni şi le vedeţi şi voi pe carele alegorice de o lună. În rest, totul face parte din absurdistanul lui Băsescu", a declarat, joi, Radu Mazăre, pentru Mediafax.

Comisii în mai multe oraşe

El a explicat că o parte din fetele pe care le-a însoţit la vot în 29 iulie au fost audiate de oamenii legii şi că anchetatorii intenţionează să facă o comisie rogatorie pentru a putea audia manechinele în oraşele lor de domiciliu.

"O parte din ele au fost audiate, iar avocaţii mei au cerut ca fetele să fie audiate în prezenţa lor, că aşa prevede legea. Până acum au audiat câteva dintre ele, avocaţii pleacă în vacanţă şi le vor audia când se întorc avocaţii. Şi am înţeles că vor să facă, atenţie, comisie rogatorie, ca să meargă le ancheteze acasă, că fetele termină contractul aici, cele două luni, astfel că le vor ancheta care de pe unde sunt - Sibiu, Baia Mare, Cluj. O să meargă acolo o comisie să le ancheteze pe ele, eventual pe părinţi, bunici, că de ce le-au dat voie să voteze", a mai afirmat Radu Mazăre.

"Vă daţi seama că fetele sunt speriate. Ele au venit la mare ca să promoveze turismul, au venit să apară în nişte prezentări de modă şi sunt târâite şi anchetate de către poliţişti că de ce au votat", a mai spus Mazăre.

„Ce se întâmplă e de Kafka!"

Întrebat cum le-a convins pe fete să meargă împreună cu el la secţia de votare, Mazăre a explicat că este datoria lui ca politician să îndemne lumea să vină la vot: "Asta cu convinsul...stau şi mă uit la voi, la televiziuni şi toţi aţi făcut apel către populaţie să vină la vot, încercând să-i convingeţi să vină la vot. Asta face parte din treaba mea, e o datorie, un drept, nu înţeleg, chiar nu înţeleg, e o nebunie ce se întâmplă, e de Kafka, de spital de nebuni. Cum le-am convins ? Treaba mea, am metodele mele", le-a mai spus Mazăre jurnaliştilor, zâmbind.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii