Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:56 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mâna dreaptă a lui Helmuth Duckadam a fost salvată

ro

27 Sep, 2012 02:01 1407 Marime text

„Eroul de la Sevilla“ a reuşit să treacă cu bine de cea de-a patra intervenţie chirurgicală complicată pe care o suportă în ultimii 26 de ani.

Helmuth Duckadam a reuşit să treacă cu bine şi peste ultima operaţie suferită, care a durat aproape nouă ore! 
Ieri, fostul mare portar al Stelei a reuşit să se dea jos din pat şi să mănânce ceva.  „Se simte bine, a trecut noaptea cea mai grea, dimineaţă a reuşit să mănânce ceva uşor, suntem mulţumiţi şi încrezători. Sigur va mai sta încă o săptămână la Terapie Intensivă, iar apoi va fi mutat într-un salon. Dacă nu vor fi alte complicaţii, Helmuth îşi va putea folosi mâna dreaptă în mod normal. Am primit foarte multe mesaje şi telefoane, le mulţumesc tuturor prin intermediul dumneavoastră", a spus soţia lui Duckadam, Alexandra, pentru „Adevărul". 
Recuperarea va dura câteva săptămâni
Medicii sunt optimişti în privinţa evoluţiei postoperatorii a „Eroului de la Sevilla". Operaţia, care a fost efectuată de către o echipă condusă de medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a vizat eliminarea unui anevrism arterial, în care se aflau şi două stenturi de la operaţii mai vechi, precum şi montarea unei proteze vasculare, cu rolul de refacere a fluxului arterial. 
„A fost o operaţie lungă, dificilă. Am scos toate improvizaţiile care au fost făcute la nivelul membrului superior. A fost o zonă extrem de dificilă anatomic, prin faptul că era un anevrism absolut gigant şi nişte stenturi trombozate şi puse în poziţii nepotrivite. Au trebuit scoase, a fost o operaţie dificilă tehnic. Nu se putea face altfel decât din aproape în aproape, pentru că totul era fibrozat, stenozat. Am încercat să rezolvăm radical totul, am rezolvat tot ce trebuia rezolvat", a explicat medicul Brădişteanu. 
A existat riscul să-şi piardă braţul drept
Diagnosticul pus iniţial de medici în cazul Duckadam a fost insuficienţă arterială acută la braţul drept, ceea ce înseamnă că un segment al arterei este înfundat, iar sângele nu mai circulă aşa cum ar trebui, în această zonă formându-se cheaguri care presează asupra vaselor. 
sursa: adevarul.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii