Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamaia. Vrei să te plimbi pe pasarela marină? Greu dar urci. Nu garantăm că ajungi la capăt. Despre ”chinurile” pasarelei

ro

02 Jun, 2016 01:33 13090 Marime text
Pasarela din Mamaia s-a dat în folosință, pe bani grei, după cum veți vedea mai departe, la începutul lunii iunie 2012, deci exact acum patru ani.
 
Cu Radu Mazăre flancat de vreo șase fete, știți ritualul, cu Nicușor Constantinescu stropind lumea, venită ca la circ, la marea inaugurare, cu șampanie.
Nu mai vorbesc de câte fețe zâmbitoare, ca la fotograf se aflau, pe-acolo.
Între timp, vremurile alea s-au dus, știți: fosta-i lele cât ai fost....
Azi nimic nu mai e ca atunci. Nici personajele cheie, nici chiar pasarela marină.
 
Ieri starea pasarelei marine era jalnică deși sezonul estival noi credem că a început.
 
Din nu știm ce motive pe pasarelă pot urca doar cei mai vânjoși pentru că rampa aceea de urcare a dispărut.
Luată de vânt, de apă, de utilaje, de oameni. Nu știm. Cert este că...nu mai este.
 
Dar dacă totuși urci ajungi la prima bancă pe dreapta unde ai vrea să te odihnești după efortul pe care îl faci ca să urci, nu se poate. Banca nu mai are ce-i trebuie unei bănci. Este doar un schelet.
Resemnat pleci mai departe.
Dacă ești un din cel care te apucă visarea după marea cea mare în imensitatea ei riști să rămâi cu piciorul înțepenit în vreo gaură din pasarelă, de acolo de unde trebuiau să fie traversele din scândură de stejar.  
Să nu crezi că s-a terminat. Dacă scapi și de obstacolul de care vorbeam, și mergi mai departe, desculț că, de, ești la plajă sigur vei avea parte de o vizită la spitalul de infecțioase pentru o injecție antitetanos.
Pentru că în partea a doua a pasarelei marine, spre debarcaderul de nave de croazieră, încep să apară cuiele care ies din traversele la care făceam referire.
Iar de aici sigur nu mai scapi. Cuiele sunt în zona aia precum ghioceii primăvara în pădure. Sunt peste tot și foarte dese.
Nu mai vorbim de zgomotul pe care îl fac traverse slăbite din șuruburile în care erau prinse, bine, cândva, și acum la fiecare pas ai impresia că o să cazi în marea la care visai să ajungi.
 
Ce s-a mai întâmplat la pasarelă
Pasarela a mai avut parte de tot felul de intervenții ale naturii urmate de cele ale omului.
Așa se face că, la nici măcar un an de la inaugurare, bara de protecţie a pasarelei a început să ruginească, iar accesul pe acest obiectiv se făcea, direct din apă.
Acest aspect a fost cauzat de modificarea nivelului mării, urmare a unor fenomene meteo la care constructorii pasarelei se pare că nu s-au gândit.
Atunci s-au efectuat niște lucrări din alea de-ale lui Dorel: pe spaţiul rămas liber între pasarelă şi ţărm s-au așezat niște saci saci de nisip şi scânduri.
Numai că n-a fost să fie. Sacii de nisip de sub scânduri s-au deplasat sub presiunea apei, iar scândurile au ajuns un fel de valuri.
 
Cum a fost făcută pasarela din Mamaia și pe câți bani
Pasarela din Mamaia a fost realizată din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) (80%) şi din bugetul local (20%), valoarea totală a investiţiei ajungând la aproximativ 4,6 milioane de lei.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 02 Jun, 2016 09:31 Dovada ,bunei pregatiri a domnilor "navigatori " pregatiti de Universitatea banuita a fi de marina ! Habar n-au avut ca otelul in apa sarata nu rezista mai mult de 3-4 ani .Cine afost desteptul care a proiectat ""minunea " si mai ales cine a fost inteligentul reprezentant al Ministerului care a aprobat aruncarea banilor pe ...mare ?Daca erau banii lui se hotara sa faca o pasarela din beton hidraulic asa cum au facut-o pe cea de acum 100 de ani oameni ai locului fara diplome banuite .Intr-o tara normala banii acestia erau deja recuperati dela cei vinovati de risipirea neoportuna a banilor contribuabililor.