Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 2 Mai mulţi preoţi din Constanţa cer demiterea Arhiepiscopului Tomisului. Aceştia spun că în loc de salarii au primit lumânări (video+document)

ro

25 Oct, 2016 20:39 8980 Marime text
Fețele bisericești au transmis o scrisoare deschisă prin care îi anunță pe membrii Sfântului Sinod al BOR că nu mai pot îndură să fie umiliți, mai ales că, susțin ei, de ani buni își primesc salariile în lumânări și alte obiecte bisericești.
 
Puși în față acestor acuzații, reprezentanții Arhiepiscopiei spun că, cel mai probabil, grupul este format din preoți pedepsiți. 
 
Preoții contestatari susțin că și-au format un grup de rezistență de teamă unor represalii care ar putea veni din partea lui IPS Teodosie.  Ei au cerut prin intermediul unei scrisori deschise înlocuirea înaltului prelat.
 
Solicitarea a fost transmisă Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, și membrilor Sfântului Sinod. La rândul lor, reprezentanții Arhiepiscopiei spun că scrisoarea este, cel mai probabil, operă unor preoți pedepsiți în trecut.
 
Pe de altă parte, prelații afirmă că nu și-au mai primit salariile de luni bune, iar atunci când erau chemați la Arhiepiscopie primeau de fapt bunuri bisericești cum ar fi lumânări.
 
Reacția Arhiepiscopiei este că toate aceste acuzații sunt inventate.
 
IPS Teodosie se află sub control judiciar, după ce procurorii DNA l-au acuzat că a luat mită 500 de euro de la un alt preot, dar și pentru că ar fi încasat ilegal 300 de mii de euro din fonduri europene pentru fermă Nazarcea, aflată în paragină.
 
IPS Teodosie va participa pe 28 şi 29 octombrie la întâlnirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta este forul care poate decide înlocuirea înaltului ierarh.
 
 sursa: stirileprotv.ro

UPDATE 2, 26 octombrie

Arhiepiscopia Tomisului a trimis, într-un comunicat de presă, precizări cu privire la „acuzarea IPS Teodosie, că n-ar da salarii preoților, ci lumânări“, pe care le puteţi citi accesând linkul Arhiepiscopia Tomisului face precizări cu privire la salariile preoţilor

UPDATE 1:
Redacţia ZIUA de Constanţa a intrat în posesia scrisorii-document elaborată de asociaţia Pitirim Călugărul şi Rezistenţa de la Tomis. Textul integral poate fi citit în secţiunea Documente a acestui material.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • NEAGU MARIANA 26 Oct, 2016 13:30 Ce inseamnă ... domnule Preot TĂNĂSESCU ....Sfânta treime ... pentru Dv.? De ce pe catapeteasma Bisericii în care ''slujiți'' ,renovată , NU MAI APARE '' Sfânta TREIME '' !? Noi ,creștinii cui am ajuns SĂ NE INCHINĂM , CARE E BAZA ORTODOXIEI !?Am impresia că luându-vă prea mult cu politica ...a-ți uitat de cele sfinte !
  • GIXI 25 Oct, 2016 22:03 Au dreptate baietii, stiu chestia asta de la un preot tanar care slujeste undeva in judet. inca de acum cativa ani povestea ca NU ARE SALARIU, ci primeste lumanari si tiparituri bisericesti pe care trebuie sa le vanda enoriasilor pentru a-si scoate salariul. E MULT PUTREGAI IN PAROHIA LUI TEODOSIE!!!!