Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:11 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

MAE face precizări privind accidentul rutier din Cehia

ro

30 Mar, 2016 12:19 683 Marime text
 
Ministerul Afacerilor de Externe precizează că un consul din cadrul Ambasadei României la Praga s-a deplasat, în regim de urgenţă, în seara de 29 martie 2016, la Spitalul Universitar din oraşul Plzen, pentru a obţine date actualizate de la cadrele medicale privind starea de sănătate a cetăţenilor români internaţi şi pentru a monitoriza constant starea acestora.
 
 

„Toţi cei trei cetăţeni români internaţi sunt, în prezent, în stare inconştientă, medicii fiind rezervaţi în a da un prognostic. Misiunea diplomatică este în legătură cu familiile celor trei cetățeni români spitalizați”, spune MAE.

 
Totodată, precizăm că MAE a solicitat autorităților române competente identificarea şi înştiinţarea, în regim de urgență, a familiilor din ţară ale persoanelor decedate în urma accidentului. În prezent, trupurile neînsufleţite ale celor patru cetăţeni români se află la o companie de pompe funebre din Plzen, de unde vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală din  aceeaşi localitate, pentru autopsie.

Ambasada României la Praga monitorizează cu prioritate cazul, menţine permanent legătura cu autorităţile competente locale şi cu reprezentanţii spitalului în care se află internaţi cetăţenii români, continuând acordarea asistenţei consulare de specialitate, în limita competenţelor legale.

Citeşte şi Accident grav în Cehia cu maşini din România
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii