Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:30 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Alți doi români și-au pierdut viața în urma cutremurului din Italia

ro

26 Aug, 2016 18:50 1532 Marime text
Într-un comunicate, Ministerul Afacerilor Interne anunță  decesul altor doi cetăţeni români în urma seismului produs pe teritoriul Italiei. În prezent, numărul cetățenilor români decedați în urma tragicului eveniment se ridică la 8.

Având în vedere complexitatea acțiunilor necesare pentru gestionarea situației, o echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE, pregătită să intervină încă de la debutul calamității, se va deplasa, în regim de urgenţă, la Roma, în cursul dimineţii de 27 august 2016, pentru a sprijini demersurile  echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja la faţa locului.

În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români dați dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este în prezent de 19. Demersurile pentru identificarea acestora sunt în derulare, verificările efectuându-se în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 5 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii