Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lukoil se pare că renunţă la rafinăria din România

ro

09 Oct, 2014 12:08 1891 Marime text
Potrivit Hotnews.ro, Lukoil ar intenţiona să renunţe la rafinăria Petrotel din România în condiţiile în care a făcut o investiţie importantă în rafinăria din Burgas, Bulgaria, mărind capacitatea acesteia, au declarat pentru HotNews.ro surse din domeniul energiei.
 
Astfel, potrivit surselor HotNews.ro, Lukoil ar fi avut oricum intenţia de a părăsi România, indiferent de problemele în justiţie cu care se confruntă în aceste zile. Primele informaţii referitoare la o posibilă retragere a Lukoil din Europa de Est au apărut în luna august, când compania rusească şi-a vândut benzinăriile din trei ţări central - europene. 
 
Rafinăria Petrotel are o capacitate de aproape 3 milioane de tone în timp ce rafinăria din Bulgaria ar ajunge, în urma unor investiţii de peste 1 miliard de euro, la o capacitate de aproximativ 12 milioane de tone. În plus, spre deosebire de rafinăria de la Ploieşti, rafinăria din Burgas are ieşire directă la Marea Neagră, rută prin care petrolul brut vine direct din Rusia. Din aceste motive, decizia Lukoil de a părăsi România era deja luată, susţin sursele HotNews.ro
 
Lukoil Romania deţine o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinaria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii