Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lovitură dură pentru Ioan Niculae, patronul grupului Interagro SA

ro

16 Dec, 2015 18:03 3708 Marime text
 
În dosarul penal mediatizat prin comunicatul nr. 1316/VIII/3 din 24 iulie 2015 şi nr. 1900/VIII/3 din  4 decembrie 2015, privind suspiciuni de fapte de corupție săvârșite de NICULAE IOAN, patronul grupului S.C. INTERAGRO S.A., de GHEORGHE BUNEA STANCU, la data faptelor președinte Consiliu Județean Brăila și de către alte persoane, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor persoane juridice:  SC INTERAGRO SA şi SC INTERVITT SRL  (ambele aparţinând omului de afaceri NICULAE IOAN) până la concurenţa sumei de 11.438.169 lei.
 
 
În vederea luării măsurilor asiguratorii, au fost făcute verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile aparţinând SC INTERAGRO SA şi SC INTERVITT SRL, principalele firme implicate în schema infracţională de spălare de bani şi care, de altfel, au şi beneficiat de realizarea transferului de bani în această modalitate. A rezultat că SC INTERAGRO SA are  imobile, în valoare totală de 8.739.825,32 lei, echivalent a aproximativ 2.000.000 euro (valoare de impunere), constând în 43 terenuri cu o suprafaţă de peste 100 de hectare și locuințe (apartamente).  Printre acestea se număra două ferme, un complex hotelier și pășunea unui munte din localitatea Busteni (Prahova).
 
          Imobilele respective (terenuri și clădiri) sunt situate in județele:
          - Prahova (Azuga, Bușteni, Băicoi, Ploiești, Păulești, Târgușoru Vechi, Florești, Ariceștii Rahtivani)
          - Teleorman (Zimnicea, Măldăeni, Alexandria, Peretu, Nanov)
          - Ilfov (Cernica)
          - Călărași (Dragoș Vodă)
          - Dolj (Craiova)
 
În ceea ce priveşte SC INTERVITT SRL, urmează a se aplica sechestru, până la concurenţa sumei de 11.438.169 lei, asupra părţilor sociale, respectiv asupra diviziei de vinificaţie a grupului INTERAGRO din Zimnicea.
 
În același dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de următorii inculpaţi, persoane fizice şi juridice:
 
NICULAE IOAN, patronul grupului S.C. INTERAGRO S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- cumpărare de influenţă în formă continuată (3 acte materiale)
-  instigare la evaziune fiscală
- instigare la spălare de bani
 
TONCEA NICOLETA MARIANA, preşedinte al S C. INTERAGRO S.R.L sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- complicitate la evaziune fiscală
- complicitate la spălare de bani
 
GUŢĂ ADRIANA, director economic S.C. INTERAGRO S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- evaziune fiscală
- spălare de bani
 
BĂRAC VIOREL, director general S.C. INTERAGRO S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- evaziune fiscală
- spălare de bani
 
GHEORGHE BUNEA STANCU, preşedinte Consiliu Judeţean Brăila, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă
 
SC INTERAGRO SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- evaziune fiscală
- spălare de bani
 
SC INTERVITT SRL - firma beneficiară a sumelor de bani (controlată de IOAN NICULAE prin intermediul firmei de tip off shore DANDICOTT Ltd), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- complicitate la evaziune fiscală
- spălare de bani
 
SC LIBAROM AGRI  SRL - firmă care s-a interpus în circuitul fictiv a banilor rezultaţi din evaziune fiscală (firmă controlată de SAID BAAKLINI, suspect în cauză) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- complicitate la evaziune fiscală
- spălare de bani
 
SC MIKE TRADING & INVESTMENT SRL - firmă care s-a interpus în circuitul fictiv a banilor rezultaţi din evaziune fiscală (firmă controlată de RAJEF SHARIF MOHAMMAD, suspect în cauză) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
- complicitate la evaziune fiscală
- spălare de bani
 
Inculpaţilor persoane fizice și juridice li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
De asemenea, reprezentanților legali ai inculpaților persoane juridice SC INTERAGRO SA și SC INTERVITT SRL li s-a comunicat instituirea măsurilor asigurătorii menţionate.
 
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Vă reamintim, că Said Baaklini a fost condamnat în dosarul denumit generic „UCM Reşiţa“, alături de Adrian Chebuţiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, de Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa (la data trimiterii în judecată), şi de Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, a luat doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Sentinţele au fost atacate la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Citește și: Said Baaklini şi Rajef Sharif Mohammad, condamnaţi în UCM Reşiţa, cercetaţi de DNA într-un nou dosar



Sursa foto: economica.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii