Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea privind combaterea violenței în familie a fost promulgată

ro

22 Dec, 2015 15:59 1883 Marime text
 
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea privind combaterea violenței în familie. Inițiativa care modifică dispozițiile legii nr.217/2013 privind combaterea violenței în familei prevede că „cererile pentru emiterea ordinului de protecție se judecă de urgență și, în orice situație, soluționarea acestora nu poate depăși un termen de 72 de ore de la depunerea cererii”, urmând ca aceasta să fie judecată în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

Valeria Schelean, inițiatoarea proiectului de lege, a arătat că această lege vine în ajutorul tuturor victimelor care de cele mai multe ori, din cauza măsurilor premergătoare, a procedurilor de regularizare destul de anevoioase ajung să obțină ordine de protecție mult mai târziu față de momentul în care efectiv au nevoie de asemenea măsuri din partea instanțelor de judecată.

Senatul a adoptat această lege în luna noiembrie, iar Camera Deputaților a adoptat, pe 9 decembrie, proiectul de lege.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii