Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Le-a ajuns cuțitul la os Elevii și studenții constănțeni, amenință Primăria Constanța cu judecata

ro

09 Jan, 2014 16:12 3908 Marime text
Asociaţia Elevilor din Constanţa și Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța au anunțat, în cursul zilei de azi, că vor acționa în judecată Primăria Constanța, dacă nu va acorda reducere la transportul local, așa cum spune Legea Educației Naționale.

Astăzi, elevii și studenții de la UMC au anunțat, într-o conferință de presă, organizată la sediul universității, că au trimis primarului Radu Mazăre o scrisoare în care îi amintesc edilului că „Primăria şi Consiliul Local Constanţa trebuie să aplice Legea Educaţiei Naţionale, care impune autorităţilor locale să subvenţioneze cu 50% abonamentele pentru transportul public al elevilor”.

„Vă facem cunoscut faptul că în temeiul Legii Educației Naționale aveți obligația de a asigura în proiectul bugetului municipiului Constanța pe 2014 sumele aferente drepturilor mai sus menționate și elaborarea unei Hotărâri de Consiliu Local pentru armonizarea situației cu legislația în vigoare. De asemenea, vă sesizăm faptul că Hotărârea Consiliului Local nr 17 din 2004 este nelegală în contextul în care legea educației nu dă dreptul autorităților locale de a distlnge beneficiarii reducerii la transportul local în comun. În cazul în care cererea noastră nu va fi soluționată pozitiv, având în vedere prevederile art. 7 din Legea 554/2004, prezenta scrisoare se consideră o notificare prealabilă în vederea unui proces pe contencios-administrativ”, se spune în aplelul semnat de către Alexandru Bajdechi, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanța, și Theodor Retevoi președintele Ligii Studenților de la UMC.

Astfel, Asociaţia Elevilor din Constanţa și Liga Stdenților de la UMC îşi rezervă dreptul de a chema în justiţie Municipiul Constanţa şi să solicite returnarea în mod retroactiv a sumelor plătite de elevii constănţeni din cauza nerespectării legii de către Municipiul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Geo 10 Jan, 2014 10:03 Nu mai poate Mazăre. Pentru el studenții și elevii nu sunt potențiali votanți. Mulți dintre studenți nu sunt din Constanța iar majoritatea elevilor au sub 18 ani.