Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecat pentru că se dă drept avocat

ro

23 Sep, 2016 11:36 2980 Marime text
Presupus fals avocat, condamnat de instanțele din Constanța pentru exercitarea fără drept a acestei profesii, trimis în judecată din nou pentru fapte similare.

Dumitru Vasile, bărbatul acuzat în repetate rânduri că s-ar da drept avocat deși nu ar fi obținut această calitate, a fost deferit instanței, în urmă cu scurtă vreme, de procurorii Parchetului Curții de Apel Bacău, de această dată.

Redăm în continuare comunicatul procurorilor:

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, la data de 21 septembrie 2016, a inculpatului VASILE DUMITRU sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a avocaturii şi folosirea fără drept a denumirilor de „barou” şi „U.N.B.R.”, prev. și ped. de art. 26 al.1 din Legea nr. 51/1995 rap. la art. 348 C.p. şi art. 60 al. 6 din Legea nr. 51/1995, totul cu aplic. art. 38 al. 1,2 C.p.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 4 noiembrie 2015, inculpatul Vasile Dumitru s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, unde, arogându-şi calitatea de avocat, a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea studierii unui dosar, folosindu-se de un document intitulat „împuternicire avocaţială” (datat - 24.10.2015) şi de o fotocopie a unei legitimaţii ce poartă antetul „Uniunea Naţională a Barourilor din România – Baroul Bucureşti”.

Ulterior, la data de 9 noiembrie 2015, inculpatul s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ pentru studierea dosarului cu acelaşi număr, completând o cerere (3 file) în care şi-a declinat în mod ilegal calitatea de avocat, derulând activităţi specifice profesiei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Piatra Neamţ“

Anul trecut, bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Constanța la doi ani și jumătate de închisoare, cu suspendare condiționată, pentru fapte similare. La momentul respectiv, acesta s-a declarat nevinovat și a precizat că va ataca hotărârea la Curtea de Apel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii