Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii asigură măsuri de ordine publică la meciul dintre FC Viitorul Constanţa – F.C. Dinamo

ro

23 Jul, 2015 11:14 1066 Marime text
 
Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul Constanţa – F.C. Dinamo Bucureşti. Partida se dispută în 25 iulie a.c., începând cu ora 18.30, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 16.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.
Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Jandarmii reamintesc:
- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
- Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive;
- Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
- Posesorii de abonament tip card vor avea acces în tribunele stadionului începând cu acest meci prin porţile de intrare special amenajate (nu prin turnichete).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii