Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:59 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ISUJ Constanța Amenzi de peste 900.000 de lei pe litoral

ro

02 Sep, 2016 09:39 860 Marime text
În perioada 13 iunie-31 august, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, în colective mixte cu inspectorii de prevenire din ţară detaşaţi pe perioada sezonului estival, au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
 
Astfel, au fost verificate 980 obiective de turism, alimentaţie publică şi agrement, inclusiv la unităţi de alimentaţie publică cu aflux mare de persoane pe timpul nopţii (cluburi, baruri, discoteci), în urma cărora au fost aplicate 3.744 de sancţiuni contravenţionale (2.932 de avertismente şi 812  amenzi în cuantum de 920.100 lei).
 
De menţionat este faptul că, pe lângă controalele tematice planificate, s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei sau pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.
 
Principalele deficiențe identificate în teren au constat în:
  • Neîntocmirea/neactualizarea documentelor privind apărarea împotriva incendiilor la nivelul operatorilor economici;
  • Exploatarea instalaţiilor tehnice cu defecţiuni sau improvizaţii;
  • Nedotarea cu mijloace tehnice de primă intervenţie sau neverificarea acestora;
  • Nerespectarea reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor la exploatarea centralelor termice, etc.
 
Pe lângă identificarea și înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiștii au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceștia să cunoască și să respecte regulile de prevenire a incendiilor și au desfășurat exerciții de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.
 
De asemenea, în perioada menţionată, s-au realizat 647 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc, se arată într-un comunicat ISU Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii