De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:29 17 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ISU „Dobrogea”, recomandări pentru perioada avertizării meteorologice - cod portocaliu

ro

15 Jan, 2016 18:29 562 Marime text
 
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică - cod portocaliu, potrivit căreia începând de sâmbătă 16 ianuarie ora 20.00 până duminică 17 ianuarie ora 20.00, aria ninsorilor se va extinde şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70-80 km/h. Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m.


 
În judeţele Constanţa şi Tulcea, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.


 
În aceste condiţii, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, transmit cetăţenilor câteva recomandări privind comportamentul ce trebuie adoptat pe durata acestei avertizări meteorologice.
 
  • Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor atmosferice folosind radioul şi televizorul;
  • Fiţi pregătiţi pentru a rezista acasă – pregătiţi rezervă de alimente, apă, combustibil şi asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana;
  • Pregătiţi mijloacele de iluminat independente de reţeaua electrică;
  • Păstraţi la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii;
  • Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesară;
  •  Dacă este necesar să plecaţi, luaţi-vă articole de îmbrăcăminte groasă, căciulă, mănuşi;
  • Călătoriţi numai ziua şi folosiţi şoselele principale;
  • Interesaţi-vă de starea drumurilor, înainte de a părăsi domiciliul/localitatea;
  • Nu fiţi cutezători şi temerari: opriţi, întorceţi-vă sau cereţi ajutor;
  • Dacă plecaţi cu maşina, asiguraţi-vă că este echipată cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, cablul de remorcare, că are suficient combustibil şi asiguraţi-vă că ştie cineva pe ce rută vă deplasaţi;
  • Dacă rămâneţi blocat în trafic, încercaţi să scoateţi autovehiculul de pe partea carosabilă pentru a facilita intervenţia mijloacelor de deszăpezire;
  • Dacă mijlocul de transport se strică, nu intrati în panică. Păstraţi-vă calmul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112, aprindeţi luminile şi aşteptaţi ajutorul echipelor de intervenţie;
  • Nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci;
  • În localităţi nu parcaţi autovehiculele pe străzi. Încercaţi, pe cât posibil, să le scoateţi de pe partea carosabilă;

Ti-a placut articolul?

Comentarii