Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iranian cu documente bulgăreşti falsificate, depistat de poliţiştii de frontieră constănţeni

ro

29 Mar, 2015 09:43 1492 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat în apropierea frontierei de stat un bărbat, cetăţean iranian, care intenţiona să ajungă ilegal într-o ţară din Spaţiul Schengen, folosindu-se de două documente de identitate cu însemnele statului bulgar falsificate.
 
Astfel, ieri, în jurul orei 21.15, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă.

În apropierea PTF Ostrov, au depistat o persoană de sex masculin, care nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zonă.
Bărbatul a fost condus la sediul SPF Ostrov pentru cercetări, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta este cetăţean iranian, W.J.A,. în vârstă de 23 ani, care a ales să treacă ilegal frontiera de stat, pe jos, venind dinspre R. Bulgaria, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Iniţial, bărbatul în cauză a încercat să-şi ascundă adevărata identitate, prezentând la control un paşaport şi o carte de identitate cu însemnele statului bulgar, ambele fiind susceptibile a fi falsificate.

Cetăţeanul iranian a declarat că şi-a procurat de la Sofia cele două documente de identitate cu însemnele statului bulgar, de la persoane necunoscute, cu scopul de a ajunge în Anglia, unde are un frate stabilit cu ceva vreme în urmă.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului iranian actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal, respectiv „fals material în înscrisuri oficiale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art 48, alin. 1 raportat la art. 320, alin. 1 Cod Penal.

La finalizarea cercetărilor, migrantul va fi predat autorităţilor de frontieră din Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii