Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:18 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ÎPS Teodosie sfinţeşte noile icoane ale bisericii „Sfânta Maria”

ro

29 Feb, 2016 13:02 2067 Marime text
 
În prima zi de primăvară, marţi, pe 1 martie, Arhiepiscopul Tomisului se va ruga împreună cu credincioşii din parohia „Sfânta Maria” din Constanţa. La această biserică, închinată Maicii Domnului, ÎPS Teodosie va oficia, începând cu ora 21.00, slujba Aghiasmei mici, pentru sfinţirea noilor icoane de pe catapeteasma bisericii, urmată de Taina Sfântului Maslu. Aceste icoane sunt realizate la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ. Apoi, la miezul nopţii, ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie.
 
Biserica „Sfânta Maria” este primul aşezământ de cult ridicat după Revoluţia din decembrie 1989 în Constanţa. Coordonate de preotul Neculai Voicu, lucrările de construcţie a bisericii au început în luna mai 1990 şi s-au finalizat pe 7 decembrie 1997, când Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului, a sfinţit locaşul de cult.
 
Din anul 2012, la biserica „Sfânta Maria” credincioşii se pot închina la părticele din Sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, ale Sfântului Ierarh Nectarie precum şi o părticică din Lemnul Sfintei, Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii