Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:44 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Constanţa. Bilanţul minivacanţei de Revelion. Ce infracţiuni au constatat poliţiştii

ro

04 Jan, 2018 12:50 2009 Marime text
Aproximativ 200 de polițiști, peste 600 de intervenții la evenimente, aproape 170 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se  continuă trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității. 
 
În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, aproape 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.
 
Potrivit comunicatului, structurile de poliție au intervenit la 648 de evenimente, sesizate prin SNUAU 112, fiind constatate în flagrant delict 13 infracţiuni.
 
Se continuă astfel trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 120 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală depășește 55.170 de lei. 
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.
 
Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, atât pentru consumul de alcool, cât și pentru depășirea limitei de viteză, fiind reținute 16 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
 
În toată această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente de amploare care să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor, măsurile luate de Poliția Română atingându-și astfel scopul.
 

"Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță", transmite IPJ Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii