Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:09 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe ministrul italian al Afacerilor Externe

ro

09 Jul, 2015 13:32 1288 Marime text
 
Ministrul italian al Afacerilor Externe, Paolo Gentiloni, a fost primit astăzi la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, citat de B1 TV. 

În cadrul discuțiilor cei doi oficiali au subliniat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, confirmat de numeroasele contacte la nivel înalt, de diversitatea și amploarea acestora. S-a evidenţiat, în context, dinamica deosebită a schimburilor şi cooperării economice româno-italiene, Italia fiind cel de-al doilea partener comercial al României şi unul dintre primii investitori în economia românească”, se arată în comunicatul citat. 

De asemenea, Iohannis și Gentiloni au subliniat în acest cadru rolul important pe care îl au, în intensificarea relației bilaterale, comunitatea româna din Italia, respectiv italiană din România.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat și teme de actualitate la nivel european și internațional, ca problema migrației, situația din Grecia și vecinătatea Estică, cu accent pe situația Republica Moldova și Ucraina, mai transmite Președinția. 



Sursa: B1 TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii