Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioana Maria Vlas despre moartea procurorului care a anchetat dosarul FNI

ro

30 Jan, 2015 22:10 2248 Marime text
Procuroarea Luminiţa Şega, cea care l-a anchetat pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul prăbuşirii FNI, s-a stins din viață pe 31 iulie 2006, "în urma unei intoxicări cu metale grele". Vor fi efectuate noi expertize toxicologice și vor fi adunate toate documentele privind istoricul medical al magistratei. Ioana Maria Vlas și colegii procuroarei vor fi audiați, scrie rtv.net.
 
Tribunalul București a dispus redeschiderea anchetei privind moartea suspectă a fostei procuroare Luminița Șega de la DNA, cea care l-a pus sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul prăbușirii Fondului Național de Investiții, potrivit evz.ro.
 
Vestea redeschiderii dosarului morţii procuroarei Luminiţa Şega a surprins-o pe Ioana Maria Vlas, dar în acelaşi timp i-a trezit amintiri. Îşi aminteşte că era de un profesionalism ieşit din comun, dar şi că o dată ce procuroarea a fost scoasă din anchetă, dosarul FNI s-a închis brusc.
 
"Doamne, Doamne, chiar aşa? Mă rog, e bine că lumea vrea să ştie adevărul. Nu ştiu care este. Eu în niciun caz nu ştiu. Timp de şase luni, domnia sa a condus ancheta şi ceea ce eu pot să spun este că această doamnă procuror era de un profesionalism fără cusur şi de o cinste ireproşabilă. Singura dorinţă a domniei sale era să descâlcească acel nod parcă Gordian care se numea FNI. 
 
După şase luni de zile i s-a luat dosarul, mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat. I-a fost luat dosarul şi apoi lucrurile s-au schimbat, Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit basma curată. După şase luni de zile în care aproape în fiecare zi eram audiată la Parchetul General, dintr-o dată s-a lăsat liniştea. După alte şase luni mi s-a spus că dosarul este complet, mi s-au prezentat documentele, pe care mărturisesc că nu am vrut să le mai citesc, şi s-a redactat rechizitoriul de către domnul Irinel Paul, care l-a albit aşa de frumos pe domnul Vîntu, că nu s-a mai întâmplat după aceea absolut nimic", a declarat Ioana Maria Vlas.
 
Cât despre moartea suspectă a procuroarei Luminiţa Şega, aceasta a precizat că lasă justiţia să îşi facă datoria şi să descopere adevărul. "Acestea nu sunt lucruri pe care eu sau altcineva poate să le elucideze, presupun că justiţia îşi va face datoria şi va afla adevărul, dacă există într-adevăr aşa ceva. Este riscant şi lipsit de temei să vorbim despre supoziţii care sunt nişte acuze foarte grave, de altfel", a mai spus Ioana Maria Vlas. 
 
Sursa: rtv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii