Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inundații. Meteorologii au avut dreptate. Localități sub ape. Ce ne așteaptă până mâine și în sud-est

ro

10 Apr, 2016 06:20 2624 Marime text
Zeci de gospodării din judeţul Arad, municipiul Dej și județul Maramureș au fost inundate aseara, ca urmare a unei averes ăuternice şi a unei furtuni care s-a abătut asupra zonei, a anunțat antena 3 în jurnalul de știri de la ora 06.00.

Pompierii de la ISU Arad, Cluj și Maramureș au intervenit cu zeci de utilaje specifice și subofițeri pentru limitarea efectelor indundațiilor.
De altfel Administrația Națională de Meteorologie emisese încă de vineri o informare de averse puternice începând din vest către sud și est valabilă până mâine la ora 23.00.
Meteorologii spun că de astăzi, mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40...50 l/mp.
Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii