Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire la nivel înalt pe probleme ale musulmanilor din România. Cine a participat de la Constanţa

ro

27 Nov, 2015 04:07 3287 Marime text
Ieri, muftiul Iusuf Murat, Gelil Eserghep, preşedintele Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Osman Fedbi, preşedintele Uniunii Democrate a Turcilor din Romania şi deputaţii aleşi pe listele celor două uniuni, Amet Varol şi Ibram Iusein, au avut o întâlnire cu secretarul de stat pentru Culte Victor Opanschi.

În cadrul discuţiei desfăşurate la sediul Secretariatului pentru Culte s-au făcut referiri la unele aspecte legislative privind organizarea și funcţionarea cultelor religioase din România.
Dezbaterile au avut loc în contextul în care acum două zile muftiatul Cultului Musulman din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) şi Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) au solicitat autorităţilor române ca, în această perioadă tensionată la nivel internaţional, să acorde o mai mare atenţie problemelor cu care se confruntă şi comunitatea musulmană din România şi care, odată scăpată de sub control, ar putea avea repercusiuni asupra întregii societăţi.
Reamintim că prin intermediul unui comunicat de presă comun, liderul spiritual musulman, dar şi preşedinţii Uniunilor Tătară şi Turcă, Gelil Eserghep, respectiv Osman Fedbi, susţin că „este vorba despre existenţa, pe teritoriul României, a lăcaşurilor de cult musulmane în care se propagă idei religioase necunoscute, lăcaşuri care nu au avizul Muftiatului Cultului Musulman din România“. Despre existenţa lor şi despre pericolul pe care acestea îl prezintă, reprezentanţii celor trei instituţii au atras atenţia şi în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o la începutul anului cu parlamentarii constănţeni.
„Pentru o gestionare cât mai eficientă a acestei probleme, considerăm că trebuie urmat modelul din Marea Britanie, acolo unde lăcaşurile în care se propagă fundamentalismul sunt închise. De asemenea, solicităm din nou public reglementarea legislativă a înfiinţării şi funcţionării lăcaşurilor de cult, cu precădere a celor islamice. Considerăm că orice lăcaş de cult, indiferent de confesiune, trebuie să fie avizat de cultul căruia îi aparţine şi de alte instituţii abilitate ale statului. În aceeaşi măsură, personalul care oficiază slujbe ar trebui să fie avizat atât de cultul respectiv, cât şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din cadrul Guvernului României. Astfel, vom evita situaţiile în care anumiţi cetăţeni străini sau români îşi asumă statutul de reprezentanţi ai comunităţii musulmane, vorbesc în numele acesteia şi oficiază slujbe, ignorând instituţiile abilitate ale statului român“, se mai arăta în documentul comun al celor trei reprezentanţi ai musulmanilor din România.  



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii