Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnire între factorii de decizie pe tema securităţii pe arenele sportive din Constanţa

ro

12 Mar, 2015 12:30 867 Marime text
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a avut loc, azi, o întâlnire între reprezentanţii jandarmeriei, reprezentanţii cluburilor sportive constănţene (handbal, volei, rugby), reprezentanţii societăţilor specializate de pază care asigură măsuri de ordine în interiorul arenelor sportive, precum şi reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
 
În cadrul discuţiilor purtate s-au accentuat următoarele aspecte: obligaţiile societăţilor specializate de protecţie şi pază care asigură măsuri de ordine şi siguranţă în incinta arenelor sportive, condiţiile de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească arenele sportive şi modalităţile de stabilire a gradului de risc al competiţiilor sportive.
 
Această întâlnire a avut drept scop prevenirea şi combaterea violenţei pe timpul competiţiilor şi jocurilor sportive, prevenirea săvârşirii faptelor antisociale, respectarea legislaţiei în vigoare, dar şi promovarea şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii