Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:55 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Institutul Naţional al Magistraturii scoate la concurs mai multe posturi. Vezi despre ce e vorba

ro

02 Sep, 2016 13:18 1490 Marime text
Concursul de admitere la INM se organizează pentru ocuparea unui număr de 200 de locuri de auditori de justiţie, din care 130 de locuri sunt alocate pentru ocuparea funcţiei de judecător, iar 70 de locuri pentru ocuparea funcţiei de procuror.
 
La acest concurs s-au înscris 2.770 de candidaţi, dintre care un număr de 2.746 îndeplinesc condiţiile pentru a participa la prima probă, conform tabelului final privind rezultatul verificării condiţiilor de înscriere la concurs, publicat pe site-urile CSM şi INM.
 
Proba eliminatorie se va desfăşura la Universitatea „Nicolae Titulescu” şi Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, conform programului de desfăşurare a primei etape a concursului de admitere la INM publicat pe site-urile CSM şi INM – www.csm1909.ro şi www.inm-lex.ro.
 
Concursul de admitere în magistratură se organizează pentru ocuparea unui număr de 85 de posturi de judecător în cadrul judecătoriilor şi a 58 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii.
La acest concurs s-au înscris 985 de candidaţi, dintre care un număr de 941 de candidaţi îndeplinesc condiţiile pentru a participa la prima probă, conform tabelului final privind rezultatul verificării condiţiilor de înscriere la concurs, publicat pe site-urile CSM şi INM.
 
Proba eliminatorie se va desfăşura la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, conform programului de desfăşurare a primei etape a concursului de admitere în magistratură publicat pe site-urile CSM şi INM.
 
Ambele concursuri vor începe la ora 09.00, accesul candidaţilor în săli fiind permis între orele 07.30 – 08.30, numai pe baza actului de identitate (carte de identitate sau paşaport). Listele cu repartizarea candidaţilor pe săli sunt publicate pe paginile de internet ale CSM şi INM şi vor fi afişate pe uşile sălilor în care se desfăşoară proba.
 
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a celor două concursuri şi înlăturarea oricăror suspiciuni de fraudă, au fost instituite măsuri de securitate adecvate.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii