De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:58 16 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Inspecția Judiciară, ”cea mai performantă spălătorie de rufe murdare din țară”

ro

23 Apr, 2016 14:55 520 Marime text
 
Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" îi acuză pe judecători că ignoră legea, iar Inspecția Judiciară ar fi ”cea mai performantă spălătorie de rufe murdare din țară”.
 
”Pentru cei care au iluzii, care se miră de ce judecătorii ignoră legea pe care sunt chemați să o aplice, de ce nu fac " dreptate" când e vădită, de ce unii pierd și alții câștigă în cauze similare, chiar la aceleași instanțe....în linkul de mai jos, veți avea ocazia să observați că Inspecția Judiciară a magistraților este cea mai performantă spălătorie de rufe murdare din țară, pe banii prostovanilor care finanțează cu taxe și impozite un sistem judiciar la pământ.
În 2015, din 7216 sesizări disciplinare depuse împotriva unor magistrați ( judecători și procurori), au fost admise 0,71 %. !!!
5751 sesizări au fost "clasate" chiar fără desfăşurarea cercetării disciplinare, cică în baza unor verificări prealabile. În fapt, aici este zona unde se spală rufele pe neve.
Astea sunt de obicei soluţiile în care Inspecţia Judiciară pretinde mincinos că nu poate cerceta modul în care au judecat judecătorii deşi la art. 98 din Legea 303/2004 sunt prevăzute că abateri disciplinare ce pot fi săvârşite de judecători:
 
ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
 
Iar la art. 99 indice 1. se prevede:
(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
___________
 
Să fie oare Inspecția Judiciară cea mai tare din țară sau îi bat la fund ai noștri (Direcția de Control Intern din MAI și sora mai mică de la IGPR, condusă de priceputul Sandu Tudorel)? Voi ce credeți? http://juri.ro/inspectia-judiciara-bilantul-de-activitate-pe-2015

Reacția sindicaliștilor a apărut după ce Inspecția Judiciară, condusă de inspectorul-şef Lucian Netejoru şi de inspectorul-şef adjunct Gheorghe Stan, şi-a prezentat, ieri, raportul de activitate aferent anului 2015.

Şedinţa de bilanţ a avut loc la Cercul Militar din Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Livia Stanciu, a conducerii CSM, a procurorului general interimar al României, Bogdan Licu, şi a unor reprezentanţi ai parchetelor şi instanţelor din ţară.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii