Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infractorii folosesc metoda "Accidentul" pe copii şi cer să le arunce banii pe geam, într-o pungă

ro

30 Mar, 2016 11:18 1463 Marime text
 
Din cauză că metoda „Accidentul” nu mai dă roade, în urma campaniilor susținute de către presă, infractorii au fost obligați să își diversifice metodele de înşelăciune, victimele vizate fiind și de această dată bătrânii şi copiii.

Mai nou, infractorii care recurg la această metodă le spun copiilor că părinții lor au avut un accident. Ei îi pun pe micuți să caute bani și să/i arunce într-o pungă pe geam.
 
Mai nou aceşti infractori sună pe telefonul fix acasă la persoanele în vârstă sau la copii.  Există şi situaţii în care infractorii se prezintă drept poliţişti care efectuează formalităţi despre votul prin corespondenţă sau care se pretind a fi reprezentanții unor instituții care fac sondaje de opinie şi solicită informaţii despre membrii familiilor plecate în străinătate. Apoi, îi sună pe cei plecaţi şi le spun că mama sau tatăl lor au avut un accident sau au murit şi le solicită anumite sume de bani.
 
Practic, aceste rețele de infractori își creează baze de date cu potențialele victime. Ei adună informații din toate mediile, inclusiv site-urile de socializare, de unde află informații despre rudele celor care dau publicității date personale. Practic, de exemplu, de la persoanele în vârstă infractorii află numele rudelor plecate în străinătate, află în ce localități sunt rezidenţi, iar apoi îi caută pe site-urile de socializare. Fac rost de numerele lor de telefon şi îi contactează pentru a le cere sume de bani. La fel, află numele părinților celor cu profile publice de pe site-urile de socializare, iar din cartea de telefon află numerele persoanelor în vârstă pe care le contactează și le cer sume de bani, categorie care, din păcate, cade de cele mai multe ori, în plasa răufăcătorilor.
 
În acest context, oamenii legii vă recomandă să nu oferiți niciodată date personale despre rudele aflate în străinătate sau chiar în țară şi să nu răspundeţi unor astfel de solicitări, întrucât Poliția nu efectuează prin telefon sondaje de opinie și nici alte formalități privind aplicarea votului prij corespondență. De asemenea, atât bătrânii, cât şi copiii acestora, sunt sfătuiţi să nu accepte transferul de bani unor persoane necunoscute, dacă sunt contactaţi telefonic, şi să sesizeze imediat Poliţia la numărul 112.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii