Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infractori descoperiți prin Biroul SIRENE în țări din spațiul Schengen

ro

23 Mar, 2015 18:05 1544 Marime text
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen au depistat, în ultima săptămână, 235 de persoane, 55 de autovehicule, 27 de documente și 2 bunuri,  ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
 
În urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, în perioada 13 – 20 martie au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 146 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în SIS (Sistemul Informatic Schengen). 
 
Poliţiştii români au pus în aplicare 14 mandate europene de arestare, au depistat 75 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 4 persoane ce erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
De asemenea, pe teritoriul României, au fost identificate 36 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale, au fost găsite 16 documente căutate de state partenere, precum și un bun.
 
Totodată, 89 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Dintre acestea, 28 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, 24 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar o persoană era semnalată ca dispărută de autorităţile române.
 
19 autovehicule semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale au fost identificate în statele membre.
 
Autorităţile române sunt conectate la Sistemul de Informaţii Schengen din octombrie 2010, iar din aprilie 2013, la cel de a doua generaţie (SIS II), sistem ce a devenit funcţional şi în România, la fel ca în cele 26 de state membre Schengen.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii