Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracţiuni pe drumurile publice

ro

12 Mar, 2012 15:44 579 Marime text
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următoarele cazuri sancţionabile de O.U.G. 195/2002 republicată.
 
În data de 10 martie, în jurul orei 09.00, a fost verificat în trafic un autoturism marca Dacia, înmatriculat în judeţul Constanţa, condus de C.G. de 40 ani, domiciliat în oraşul Năvodari, care nu poseda permis de conducere. În după-amiaza aceleiaşi zile, în jurul orei 17.30, pe comunicaţia Tulcea – Chilia Veche a fost oprit pentru control un tractor ce avea ataşată o remorcă neînmatriculată şi era condus de Z.D. de 41 ani, care nu poseda permis de conducere. Ambii şoferi sunt cercetaţi penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, iar în cazul celui de-al doilea au fost întocmite actele premergătoare şi pentru săvârşirea infracţiunii de „tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate pe drumurile publice”.
  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii