Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:39 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infotrafic readuce în atenţia şoferilor situaţia podului de la Agigea

ro

29 Apr, 2017 09:11 4212 Marime text
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Constanţa, până la data de 5 mai, în vederea finalizării lucrărilor, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea (situat pe DN39, km 8+988) se va desfăşura pe câte o bandă, în ambele direcţii.

Viteza de deplasare va fi restricţionată la 50 km/h, iar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone se va impune păstrarea unei distanţe de cel puţin 80 de metri între acestea (conform indicatoarelor rutiere amplasate).

În cazul în care în zona de lucru se vor forma coloane de autovehicule, poate fi folosită ruta ocolitoare care trece pe noul pod peste Canalul Dunăre-Marea Neagră: nod rutier A4 (intersecţie cu DN39, Agigea) - A4 (intrare port Constanţa-Sud) - podul nou peste Canalul Dunăre-Marea Neagră - bretea de acces la DN39A - DN39A - intersecţie cu DN39 - DN39 Eforie-Nord - Mangalia.

În altă ordine de idei, din cauza ceţii dense, Centrul Infotrafic transmite că sunt închise porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea.
 
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii