Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Informaţii importante privind meciul dintre FC Viitorul şi Dinamo

ro

15 Sep, 2016 10:29 1352 Marime text
FC Viitorul aduce la cunoştinţă mai multe informaţii importante celor care doresc să îşi achiziţioneze un document de acces în stadionul „Central” din Complexul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, pentru a viziona meciuI FC Viitorul - Dinamo Bucureşti, programat pe 20 septembrie, la ora 20.30.
 
1. Biletele de intrare se vor putea achiziţiona la preţurile de 35 lei = Tribuna I, 25 lei = Tribuna a II-a, 15 lei = Peluza I şi Peluza a II-a.
Reamintim faptul că numărul maxim de bilete care vor fi achiziţionate de către o persoană, conform Legii 04/2012, va fi 4 bilete / persoană.
Biletele de acces se pot procura prin reţeaua EVENTIM (nu se vor mai comercializa bilete de acces pentru meci la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent): online pe www.eventim.ro şi în magazinele partenere: ORANGE, DIVERTA, GERMANOS, OMV, CARREFOUR, CĂRTUREŞTI şi HUMANITAS.

Începând cu ziua de vineri (16 septembrie 2016), ora 10.00, atât online cât și în magazinele enumerate mai sus se vor putea achiziţiona bilete de acces în stadionul „CENTRAL” pentru vizionarea meciului FC VIITORUL - DINAMO BUCUREŞTI. Online, pe site-ul Eventim, spectatorii vor putea achiziționa și bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători și vor fi validate prin scanare la intrare.
De asemenea, în ziua disputarii meciului (marţi, 20 septembrie 2016) FC VIITORUL SA va deschide o casă de bilete la stadionul „CENTRAL” în intervalul orar 12.00 - 21.30.
Pentru a evita aglomeraţia şi disconfortul spectatorilor la casa de bilete deschisă în ziua disputării meciului, vă recomandăm să achiziţionaţi documentele de acces în tribunele stadionului în avans, cu cel puţin o oră faţă de ora de start a meciului.
 
2. Recomandăm posesorilor de abonamente tip card, bilete de intrare şi invitaţii, ca accesul în tribunele stadionului in ziua disputării meciului să fie făcut în intervalul orar 19.00-20.00 pentru a se evita aglomeraţia publicului spectator la căile de acces ale tribunelor.
De asemenea, posesorii de abonament tip card, vor avea acces în tribunele stadionului “CENTRAL” prin porţile de intrare special dotate cu turnichete.
Posesorii de abonamente pot folosi cardul de acces în sectorul de tribună pentru care a fost achiziţionat în scop personal, acesta fiind interzis a fi distribuit sau împrumutat altei persoane pentru acces. Folosirea cardului de acces de către altă persoană în afara titularului atrage anularea acestuia de către clubul organizator.
De asemenea, posesorii abonamentelor îşi vor respecta locul şi rândul din sectorul de tribună inserate pe acestea la achiziţionare.
Rugăm respectuos spectatorii care vor fi prezenţi în sectoarele de tribune ale stadionului “CENTRAL” pentru vizionarea meciului să respecte locul, rândul şi sectorul din tribună inserat pe biletul de acces achiziţionat. Spectatorii care îşi părăsesc locurile în pauza meciului trebuie să păstreze documentele de acces pentru control şi să revină în incinta stadionului pe aceeaşi poartă de acces şi pe aceleaşi locuri inserate pe documentele respective.
Este interzis ocuparea de către spectatori a altui loc pe scaun în tribunele stadionului “CENTRAL” decât cel inserat pe documentul de acces achiziţionat.
Aducem la cunoştinţă spectatorilor că fumatul şi consumul de seminţe sunt interzise în incinta sectoarelor de tribună. Fumatul este permis doar în locurile special amenajate din jurul stadionului.
 
3. La meciul FC Viitorul - Dinamo Bucureşti clubul nostru va asigura suporterilor, care nu au mijloc de transport personal, autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerariul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca marţi (20 septembrie 2016), începând cu orele 19.30 de la Palatul Copiilor Constanţa.

Returul transportului suporterilor va fi asigurat imediat după încheierea partidei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii