Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:56 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

info-sud-est.ro La inițiativa ISE, a fost reabilitat un monument istoric din anul 1864. Cișmeaua Otomană din Constanța

ro

22 Jun, 2016 22:18 1082 Marime text
ISTORIA CONSTANŢEI VECHI PRIN LUCRURI MICI

În anul 1857, imediat după terminarea Războiului Crimeei, Sir John Trevor Barklay obținea acordul sultanului Abdul Medgid I (1839-1861) pentru a construi o cale ferată care să lege Dunărea, mai precis Cernavodă, de micul port al vechiului Kustenge, notează info-sud-est.ro. În anul 1862, englezii de la „Danube and Black Sea Railway Limited“, firma constructoare a căii ferate, deschid și gară în Constanța. Astfel, reușind să dezvolte infrastructura de transport cu o cale ferată care unea Marea de Dunăre, într-o perioadă în care traficul maritim la Constanța dădea semne că va creşte simțitor, orașul începea să se dezvolte și să cunoască primele beneficii ale noii tehnologii.

Tot acum, pentru ca şi turcii să se bucure de o renaştere spirituală o dată cu redeşteptarea vechiului port, sultanul Abdul Aziz (1861- 1876), poate cel mai luminat dintre stăpânii Constantinopolului în secolul al XIX-lea, a dăruit vechiului Kustenge o frumoasă geamie, Hunkiar, ce avea să fie terminată și să își cheme musulmanii la rugăciune în jurul anului 1867. Bunul stăpân al Porţii a mai ctitorit, pe faleza mării, frumoasa biserică a cartierului grecesc, „Metamorfosis” putând fi desemnat, într-un fel, drept unul dintre întemeietorii oraşului modern.

Cosmopolitul oraș, în care viețuiau turci, tătari, români, greci, armeni, germani, bulgari sau evrei începea să se anime, să primească din ce în ce mai mulți străini ale căror ambarcațiuni acostau la cheul portului, să cunoască noi dezvoltări de infrastructură și să își îmbogățească patrimoniul spiritual prin construirea unor lăcașe de cult.

Însă marea problemă cu care se confrunta Kustengeul otoman la mijloc de secol XIX era penuria de apă. Lipsa lichidului vital pentru locuitorii urbei devenise cu adevărat o problemă presantă.

După terminarea războiului Crimeei (desfășurat între anii 1853-1856), când în Constanța s-au dus nenumărate lupte între ruși, francezi, britanici sau otomani, cișmelele au fost otrăvite de trupele ruse, în retragere, prin aruncarea intenţionată a cadavrelor în fântânile cu apă potabilă. Mii de soldaţi francezi au murit de holeră iar o bună parte dintre ei au fost înhumaţi pe actuala faleză a Cazinoului.

Kustengeul otoman rămânea în bună parte fără apă potabilă, iar acest lucru devenea o problemă de viață și de moarte pentru cei aproape 2500-3000 de locuitori ai orașului, ce își întindea cele câteva sute de case în spațiul restrâns al peninsulei de astăzi. Apa potabilă, bună de băut, era greu de găsit în Dobrogea şi cu atât mai complicat era pe coasta mării iar lipsa ei putea anula orice vis de dezvoltare. Şi acest lucru pentru că, odată cu construirea căii ferate Constanța-Cernavodă și cu animarea portului, pe uliţele strâmte, prost pietruite şi prăfoase ale Constanţei începea să bată un vânt al speranţei. Locomotivele cu aburi ale companiei feroviare britanice, caicele otomane şi corăbiile de lemn greceşti şi levantine care acostau la cheul portului, cafenelele mici şi fără gust din piaţa publică, locuinţele sărăcăcioase, ritualul islamic strict al spălării zilnice, toate cereau apă. Apă curată, apă bună, apă multă.

Era clar pentru toată lumea că fântânile vechi ale oraşului nu mai puteau fi folosite după războiul Crimeei şi nici nu mai puteau fi captate izvoare în zona peninsulei. Se ştia, însă, că imensul lac Siutghiol, cu apă dulce, aflat la câţiva kilometri de oraş, poate fi un rezervor extrem de preţios de apă. Aici, în dreptul insulei de pe lac, denumită mai târziu Ovidiu, existau câteva izvoare cu apă curată şi rece.

Se întâmpla în anul 1864, în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, când autoritățile otomane au decis construirea acestei cișmele ce se afla la mai bine de 5 kilometri de porțile vechiului oraș. Frumos proporţionată, ridicată din piatră masivă, cu o cupolă specifică, frumos arcuită, fără ornamente exterioare sau inscripţii religioase, cu o linie sobră, cişmeaua otomană a Constanţei este o splendidă piesă de arhitectură a mijlocului secolului al XIX- lea.

Apa captată era transportată cu sârg, neîntrerupt, de sacagii, ce își opinteau măgăruşii pe drumul prăfos pe timp de soare și noroios în vreme de ploaie. Cu siguranță, drumurile neîntrerupte ale sacagiilor care aduceau lichidul atât de prețios pentru locuitorii din Kustenge și pentru străinii veniți de aiurea în portul orașului au definit atât de bine traseul de la Cișmea până în Peninsulă, încât arhitecții moderni ai Constanței au hotărât ca acest drum să reprezinte cel mai important bulevard al orașului: Tomis.

Sultanul Abdul Aziz a dat apă orașului de la malul mării prin cișmelele construite și a rămas în memoria orașului și prin ctitoriile sale: Geamia Hunkiar și biserica Metamorfosis, prima biserică ortodoxă din vechiul Kustenge, construită de grecii orașului între 1865-1867, prin firmanul oferit de bunul sultan.

Însă legătura dintre Geamia Hunkiar și Cișmeaua otomană nu ține numai de perioada în care aceste monumente au fost construite sau de stilul arhitectonic otoman în care au fost ridicate. La o privire mai atentă, observăm că pentru ambele construcții a fost folosită piatră din vechea cetate a Tomisului. Este posibil chiar, ținând cont că ridicarea Cișmelei a fost făcută în momentul în care Geamia Hunkiar era în plin proces de construcție, ca cișmeaua să fie construită din resturile de piatră rămase de la Geamie.

Astfel, cele două mărturii încă vii ale trecerii otomane prin istoria orașului se leagă într-o relație spirituală aparte. Aflate în zări opuse ale urbei, cele două construcții otomane au fost ridicate, practic, din aceeași piatră.

Construcțiile în stil otoman cu piatra trainică folosită de greci la ridicarea vechii cetăți a Tomisului reprezintă esența istoriei celui mai vechi oraș din România.

Cișmeaua otomană este un loc al memoriei istoriilor regăsite ale câtorva comunităţi şi epoci. Pietrele din cetatea antică a grecilor și romanilor și arhitectura otomană spun o poveste frumoasă a Constanței, întinsă pe câteva secole, iar monumental acesta istoric defineşte specificul inconfundabil al oraşului.

Momentul identificării izvorului de apă și construirea cișmelei în anul 1864 a reprezentat un nou început pentru micuțul oraș dintre Dunăre și Mare, un început pentru orașul ce avea să devină cel mai mare Port la Marea Neagră, un lucru ce nu putea fi posibil fără apa dulce din cișmelele orașului. Cişmeaua otomană a salvat Constanţa şi existenţa ei de cel puţin două ori: după războiul Crimeei şi epidemia de holeră care a urmat, a curăţat, cu ape curate, bolile şi infecţiile oraşului devastat. Opt decenii mai târziu, din dimineaţa zilei de 24 august 1944, în jurul cişmelei, pe terenul pe care astăzi se află parcul din jur, trupele germane şi române au purtat o puternică bătălie. Wehrmacht-ul încerca să obţină controlul asupra flotilei de hidroavioane de la Palazu Mare şi, cu aparatele respective, să bombardeze crunt oraşul. Nu a fost să fie, românii au tranşat repede disputa.

Cum a fost reabilitată Cișmeaua Otomană

În luna noiembrie 2015, la sfârșitul unui interviu realizat cu Felix Stroe, managerul RAJA Constanța, i-am adus acestuia la cunoștință că pe teritoriul instituției pe care o conduce este îngropat aproape în totalitate acest monument istoric deosebit de important, un veritabil simbol al apei în istoria Constanței.

Felix Stroe ne-a mărturisit atunci că nu știa de existența monumentului, dar că până la sfârșitul lunii (octombrie 2015, n.red.) Cișmeaua va fi reabilitată și pusă în valoare cum se cuvine: ”Ca să fiu corect și cinstit, despre fântâna otomană n-am știut, e o rușine pentru noi, și până la sfârșitul lunii, te rog frumos să bem o cafea împreună la fântâna otomană. Ce mare lucru să fie făcut? Mai ales că avem și secția noastră de construcții. Trebuie să o punem în valoare, s-o iluminăm. Eu n-am știut”, ne-a declarat Felix Stroe în octombrie 2015.

Obținerea avizelor necesare a durat, însă, 9 luni. Lucrările propriu-zise au durat o lună. Reabilitarea a fost finalizată cu o săptămână înaintea alegerilor locale, dar inaugurarea a fost amânată după data de 5 iunie.

La eveniment au participat Bakîrgi Yunus Emre, viceconsul în cadrul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța, Decebal Făgădău, primarul Constanței, Adrian Nicolaescu, prefectul județului, Ali Oguzhan, directorul Centrului Cultural Turc ”Yunus Emre”, Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, însoțit de un grup de profesori din cadrul facultății, Magdalena Tiță, directorul Direcției Județene de Cultură, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă din Constanța, istorici reputați și membri de seamă ai comunității turco-tătare.

Astăzi, această cişmea rămâne una dintre puținele mărturii ale stăpânirii otomane în Dobrogea și este cea mai veche construcție atestată a Constanței moderne.

Reabilitarea acestui monument istoric reprezintă un început simbolic pentru Constanța, așa cum a reprezentat construirea cișmelei în anul 1864, pentru Kustenge.

Scoaterea la lumină a celei mai vechi mărturii otomane din oraș și reabilitarea în întregime, pentru prima oară, a unui monument istoric în Constanța, arată un semn de respect pentru patrimoniul istoric și cultural al orașului și dă speranțe pentru un viitor în care segmentul cultural nu va mai fi neglijat.

Pentru că cișmeaua otomană vorbește despre importanța apei în istoria Constanței și, în egală măsură, poate spune atâtea povești despre dezvoltarea orașului în timp, restaurarea acestui monument istoric este un semn că există speranțe ale recuperării patrimoniului istoric și cultural și a memoriei Constanței. Cișmeaua otomană devine, în același timp, un punct inițial într-un superb periplu turistic prin istoria celui mai vechi oraș al României.

Sursa: info-sud-est.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii