Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încrederea în economia României a scăzut

ro

29 Sep, 2014 19:56 1315 Marime text
Încrederea în economia României a scăzut în septembrie, în raport cu declinul din zona euro şi Uniunea Europeană, punând astfel capăt avansului înregistrat în ultimele patru luni, informează Mediafax.

Indicele încrederii în economie a scăzut cu 1,2 puncte, la 99,8 puncte, faţă de 101 puncte în august. Datele au fost anunţate joi de Comisia Europeană, rezultate în urma unui sondaj în rândul companiilor şi consumatorilor.

Evoluţia negativă a indicatorului în UE şi zona euro reflectă în mare parte precauţia consumatorilor şi a sectorului de retail.

La nivelul UE, indicele încrederii în economie a scăzut pentru a patra lună consecutiv, ajungând în luna septembrie la 103,6 puncte, de la 104,6 puncte.

În zona euro, încrederea companiilor şi consumatorilor a coborât cu 0,7 puncte, la 99,9 puncte.

Între cele mai mari economii din zona euro, încrederea a crescut în Spania (+0,5 ), Olanda (+0,3), Franţa (+0,2), şi a marcat uşoare scăderi în Germania (-0,3) şi Italia (-0,9).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii