Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:34 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu la un ponton ce face legătura cu lacul Razelm

ro

02 Feb, 2016 10:32 2431 Marime text
În această dimineaţă, la ora 02.32, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost anunţat, prin numărul unic de apel 112, de izbucnirea unui incendiu la un ponton dormitor aparţinând unei societăţi comerciale, care era acostat pe malul unui canal ce face legătura cu lacul Razelm, în apropierea localităţii Enisala, judeţul Tulcea.
 
La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag. În sprijinul lor au venit şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii  de Urgenţă Sarichioi.
 
Forţele  de intervenţie au constatat  că focul se manifesta la nivelul superior al pontonului. Incendiul a fost lichidat, însă au ars diverse obiecte electronice şi electrocasnice, o parte din mobilierul aflat în încăperi. De asemenea, din cauza temperaturii ridicate şi a fumului, pereţii camerelor au fost degradaţi. Cauza probabilă a izbucnirii  incendiului a constituit-o un scurtcircuit electric, respectiv un aparat electric de încălzire a fost lasat sub tensiune.

Având în vedere că nu sunt nici trei săptămâni de la incendiul care a avut loc la o pensiune din localitatea Maliuc, şi care a avut aceiaşi cauză probabilă de izbucnire a incendiului, respectiv tot un scurtcircuit electric, specialiştii Inspecţiei de Prevenire din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de  Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea aduc din nou în atenţie cetăţenilor, recomandările şi  măsurile de prevenire a incendiilor, atunci când sunt folosite aparate de încălzit electrice:
nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material  electroizolant etc.;
reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat;
nu vor fi suprasolicitate circuitele electrice prin racordarea unor consumatori 
electrici care depăşesc puterea nominală a acestora.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii