Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:22 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În ultimele luni, 27.000 de alerte internaţionale au fost rezolvate de Poliţia Română, prin sistemul informatic SIRENE

ro

24 Jul, 2016 17:20 1767 Marime text
Poliţia Română colaborează cu organismele de aplicare a legii din celelalte state şi este conectată permanent la canalele de cooperare poliţienească internațională.

 În prima jumătate a anului, numărul rezultatelor pozitive prelucrate de Poliţia Română și partenerii din celelalte state Schengen, prin intermediul SIRENE, a crescut cu peste 170%, fiind soluționate peste 27.000 de hituri referitoare la persoane urmărite, persoane dispărute sau căutate pentru a participa la o procedură judiciară ori obiecte căutate pentru confiscare sau indisponibilizare.

Serviciul SIRENE asigură, din decembrie 2010, schimbul de informații suplimentare la semnalările introduse de Statele Membre sau asociate Schengen în Sistemul de Informații Schengen. Acest sistem informatic a fost creat ca un instrument de compensare a eliminării controalelor la frontierele interne dintre statele membre, facilitând astfel identificarea persoanelor sau obiectelor semnalate într-un spațiu lipsit de frontiere interne.

Poliţiştii serviciului valorifică, în timp real, informațiile operative și furnizează datele necesare pentru organizarea  și desfășurarea misiunilor de predare/extrădare a persoanelor urmărite depistate.

Activitatea serviciului vizează informațiile suplimentare aferente semnalărilor privind persoane urmărite în baza unor mandate europene de arestare, persoanelor dispărute sau căutate pentru participare la o procedură judiciară ori obiecte căutate pentru confiscare sau indisponibilizare.

Alături de schimbul de informații privind semnalările SIS (Sistemul Informatic Schengen), prin intermediul serviciului se face şi schimbul de informații privind solicitările autorităților române sau străine de supraveghere sau urmărire transfrontalieră.

În primele 6 luni ale acestui an, în ceea ce priveşte schimbul de date și informații referitoare la persoane căutate în vederea predării sau extrădării în baza mandatului european de arestare, persoane dispărute şi persoane care fac obiectul unor proceduri judiciare, numărul de rezultate pozitive la semnalările românești și străine a crescut cu  170% față de anul trecut.

Astfel, au fost prelucrate 27.499 de hituri, dintre care 22.960 de rezultate pozitive în România şi 4.539 în străinătate.

Activităţile desfăşurate în prima jumătate a anului 2016 s-au concretizat în soluţionarea cu succes a unor cazuri importante, ca urmare a schimburilor de informații efectuate între Biroul SIRENE Național și Birourile SIRENE omoloage.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii