Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Franţa a fost prelungită starea de urgenţă până în octombrie 2016

ro

15 Jul, 2016 12:46 1724 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, urmare a atentatului din noaptea de 14 spre 15 iulie 2016, de la Nisa, starea de urgenţă se va prelungi pe tot teritoriul ţării cu încă cel puțin trei luni după data de 26 iulie 2016 decretată anterior de către preşedintele francez.
 
Starea de urgență permite autorităţilor franceze să interzică circulaţia persoanelor şi să stabilească zone de protecţie şi securitate. De asemenea, sunt aplicate măsuri consolidate de securitate în toate arealele urbane franceze. Aceste dispoziţii permit, printre altele: arestul la domiciliu al oricărei persoane a cărei activitate este considerată periculoasă pentru ordinea publică, închiderea temporară a sălilor de spectacol şi a locurilor de reuniuni publice, confiscarea armelor şi posibilitatea de a efectua percheziţii administrative.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii